Organizatorii concursului european Eurovision și-au anunțat prezentatorii pe care îi vor avea la ediția din acest an, ce se va desfășura la Torino. Astfel, pe aceeași scenă vor fi celebra cântăreață italiană Laura Pausini, interpretul britanico-libanez Mika şi Alessandro Cattelan, un om cunoscut în televiziunea din Italia. Vestea a fost dată de pe scena unui alt celebru festival european, San Remo.
„Sunt fericită că Eurovision revine în Italia şi onorată să prezint un astfel de eveniment”, a mărturisit Laura Pausini.
La rândul său, Mika și-a exprimat bucuria de a fi pe scena unui concurs pe care l-a urmărit încă din copilărie. „Cred în uniunea popoarelor care fac ca zidurile care ne despart să cadă pentru a celebra ceea ce avem în comun dar şi diferenţele. O putem face datorită muzicii care este forma de exprimare universală. O dată pe an, mai mult de 40 de ţări trăiesc aceeaşi emoţie indiferent de istorie sau de situaţiile politice”, a mărturisit Mika, care susține că urmăreşte Eurovision încă de când era foarte mic, conform news.ro, citează Antena 1.
Eurovision 2022 se va desfășura la Torino, după ce grupul rock Maneskin a câştigat, cu piesa „Zitti e buoni”, în urma votului telespectatorilor, care a răsturnat ierarhia după jurizarea țărilor participante, unde se aflau pe primele poziții Franța și Elveția. Pentru Italia, aceasta a fost a treia victoria în istoria concursului ce anul acesta ajunge la a 66-a ediție.
Cele două semifinale Eurovision vor avea loc în 10 mai și 12 mai, iar finala va fi în 14 mai.
Anul 2021, anul premierelor la Eurovision
Marea Britanie, una dintre cele cinci țări plătitoare (big five), calificată direct în finală și reprezentată de James Newman, nu a obținut niciun punct la Eurovision 2021, nici din partea juriilor naționale, nici din partea publicului. Este pentru a doua oară când Regatul Unit termină pe ultimul loc, dar este o premieră să nu obțină niciun punct.
Și o altă premieră: una dintre gazdele show-ului a fost Nikkie de Jager, fiind prima dată în istorie când o persoană transgender a prezentat Eurovisionul.
Citește și: Zdob și Zdub și Frații Advahov, cu „Trenulețul” la Eurovision