Ce români se pot pensiona anticipat la 60 de ani fără nicio penalizare

Printre aceștia se numără cei care au lucrat în condiții deosebite sau speciale de muncă.

Batrini
Batrini sursa foto pixabay

Anumite categorii de români se pot pensiona la vârsta de 60 de ani, fără să fie penalizați, a anuntat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, potrivit stiripesurse.ro.

Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, programată pentru 1 septembrie 2024, anumiți români pot beneficia de pensie anticipată fără penalizare.

Printre aceștia se numără cei care au lucrat în condiții deosebite sau speciale de muncă. Potrivit noilor reguli, pentru fiecare an lucrat în astfel de condiții, se adaugă patru luni la stagiul de cotizare. De asemenea, pentru un an lucrat în condiții speciale de muncă, se adaugă șase luni la stagiul de cotizare. Beneficiile se adaugă doar pentru perioadele contributive.

Simona Bucura-Oprescu a subliniat că recalcularea tuturor dosarelor de pensie va fi făcută conform prevederilor legii, indiferent de legea sub care s-a ieșit la pensie.

Ministrul a evidențiat că beneficiile se acordă doar pentru perioadele contributive și că se aplică formula de calcul prevăzută în lege. O altă categorie de români care poate ieși la pensie anticipat, fără penalizare, sunt bărbații care au un stagiu de cotizare de 40 de ani. Aceștia pot ieși la pensie la vârsta de 60 de ani, fără nicio penalitate. Este important de reținut că perioada sub 25 de ani nu aduce puncte suplimentare.

„Anii sub 25 de ani nu sunt ani care aduc puncte suplimentare. În momentul acesta, în legea pensiilor avem un stagiu minim de 15 de ani, un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi avem şi o altă noutate în lege, cei care au stagiu de cotizare de 40 de ani pot să iasă la pensie după noua lege, fără nicio penalitate, adică dacă eşti bărbat, ai început la 20 de ani, vârsta maximă limită de pensionare este 65 de ani, poţi să ieşi la 60 de ani fără nicio penalitate. Este foarte important ca pensionarii să ştie acest lucru, mai ales pensionabilii, să îşi facă planificarea carierei şi a vieţii în funcţie de acest lucru”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu.

Percheziții în judeţul Dolj la traficanți de persoane și de minori