De când cu episodul de Paști, în care Vela a decis să stropească pâinicile mici, cunoscute sub numele de Paști, cu agheazmă și vin, numindu-ne pe toți „dragi enoriași”, recunosc că instictiv mi-a venit să nu-l mai iau prea în serios pe ministrul de Interne. Am respectat cu strictețe toate instrucțiunile ordonanțelor militare în vigoare, însă pe el, ca autoritate competentă, nu l-am mai putut privi la fel. Am început să-l consider slab și ușor de manipulat. Însă chiar și-așa, am fost atentă de fiecare dată la declarațiile domniei sale.
Ca de exemplu acum.
Discrepanțe între salariile Poliției Locale și cele ale agenților MAI
Cu toate astea, nu am cum să nu fiu de acord cu el de data aceasta, când ne vorbește despre diferența considerabilă dintre Poliția Locală și celelalte organe de poliție, care, așa cum spune chiar Vela, ar fi plătite mult mai puțin. După cum bine știm, Poliția Locală este subordonată primăriilor de municipiu, astfel că salariile agenților variază în funcție de deciziile consiliilor locale. În același set de declarații, acesta amintește faptul că un polițist local care păzește un parc poate încasa și 9.000 lei, în timp ce un polițist MAI care își riscă viața poate primi jumătate din această sumă.
„În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. În altă ordine de idei, Poliția locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliția națională. Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local. Trebuie evaluat în mod corect și cinstit, cu toată lumea la masă”, a declarat Marcel Vela la Digi 24.
Citește și: Rafila, despre modul în care se poate reporni economia