Suntem în a doua zi de Paște. Unii încă-s pe la mare, munte, grătar, bunici, pădure, malul unei ape, marginea unui oraș sau pe-acasă. Ghiftuiți bine, băuți la fel de bine, fericiți sau nu. După ce se duc aburii alcoolului, tot ce-i mai rămâne românului e să-și amintească de propriile necazuri și să uite, deopotrivă, de promisiunile pe care le-a făcut săptămâna trecută. „O să fiu mai bun”, „o să mă gândesc și la altcineva în afară de mine” sau clasicul „mă apuc de sală”.
Paște fericit sau ce-o însemna asta!
Am spus-o în reptate rânduri, și-au spus-o și alții înaintea mea, ori în paralel cu mine: binele se face tot anul, nu doar de sărbători. Cei care n-au, n-au nici în zilele obișnuite, nesărbătoristice. Și tot lor, oamenilor săraci, le e foame sau frig în fiecare zi.
Așadar, poate că n-ar fi rău să ne gândim tot anul și la alții. Dacă avem în plus, să le dăm și lor. Iar dacă n-avem, măcar să nu le luăm. Pe scurt: dacă nu poți face bine, măcar nu face rău! E o regulă simplă care, dacă ar fi aplicată mai des și în cantitate mai mare, poate că nu ne-am confrunta cu atât de multă nefericire. Utopii!
Paștele e pe ducă și noi n-am rămas cu nimic din el. Pet-uri lăsate de izbeliște printre firele de iarbă verde și curată, scandaluri, ouă, pască, cozonac, și oameni care se bucură, cu muzici fel de fel date la volum maxim, că Iisus-ul lor a reușit să se desprindă de cuie și să se înalțe la ceruri, de-a dreapta tatălui. Tot aceiași care s-au bucurat, de altfel, cu tot atât aplomb, când Mântuitorul ajungea pe cruce. Ce mai contează? Paranghelie și beție să fie! Că Iisus se descurcă și singur să învie. Are experiență de aproape 2.000 de ani, doar!
Și tot aceiași indivizi, dacă-i întrebi, or să-ți povestească despre cum se scaldă ei în pioșenie și delir dumnezeiesc. Toate astea în timp ce-și bat nevestele, își țin câinii în lanț sau batjocoresc natura ca și cum ar avea o obligație să o facă.
Citește și editorialul: Despre influenceri și „valoare”, acest cuvânt care ne doare
