Uniunea Europeană a adoptat cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, fiind printre cele mai puternice răspunsuri ale comunității europene la invazia rusească asupra Ucrainei, informează Digi24.
Totodată, noul pachet impune sancțiuni și împotriva Belarusului, țară care l-a susținut pe Putin în „operațiunea militară specială.”
Comisia Europeană a precizat că sancținile adoptate sunt „fără precedent” și menite să crească presiunea economică asupra Rusiei.
Restricțiile la importurile de petrol au divizat UE
După săptămâni de negocieri, statele membre UE au decis să impună un embargo asupra importurile de petrol rusesc, sancțiunile intrând în vigoare cu efect imediat.
Cu toate acestea, pentru țițeiul transportat pe mare, tranzacțiile pe piața spot și executarea contractelor existente, importurile vor fi permise timp de șase luni de la intrarea în vigoare a acestui pachet. De asemenea, statele dependente de petrolul rusesc vor fi scutite, temporar, și vor putea primi în continuare țiței rusesc prin conductă. Printre aceste țări se numără Bulgaria, Croația și Ungaria.
Totodată, până la sfârșitul anului, transportul petrolului rusesc operatorilor din UE li se va interzice să asigure și să finanțeze transportul petrolului rusesc către țări terțe, în special pe rute maritime.
Printre sancțiuni se numără și eliminarea altor trei bănci rusești din sistemul de plăți SWIFT, Rusia fiind mai mult izolată financiar. Mai mult, trei posturi de stat ruse au fost suspendate, fiind cele mai importante instituții de dezinformare ce difuzau mesaje de propagandă pro-Kremlin. De asemenea, a fost interzisă publicitatea pentru produse sau servicii în instituțiile media sancționate.
Totodată, pachetul de sancțiuni include și restricții pentru exporturi, lista mărfurilor interzise la export în Rusia fiind extinsă. Mai mult, pachetul extinde lista persoanelor fizice, juridice și entităților asociate complexului militar-industrial al Rusiei
De asemenea, au fost adăugate pe lista sancțiunilor și noi entități din Belarus.
Citește și articolul: Cluburile din Rusia, suspendate și în sezonul 2022-2023 al cupelor europene la fotbal