Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost externat, luni, de la Spitalul Foișor, care a anunțat că evoluția pacientului este favorabilă. Probele de laborator sunt în limite normale, iar în perioada următoare actorul se va interna într-o clinică de recuperare, potrivit g4media.ro.
„În dimineața zilei de 03.06.2024, domnul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”.
Evoluția pacientului este favorabilă, acesta este conștient, cooperant, se mobilizează singur pe distanțe scurte, iar probele de laborator sunt în limite normale. În perioada următoare, domnul Florin Piersic urmează să se interneze într-o clinică de recuperare”, a comunicat Spitalul Foișor. În 16 mai, Florin Piersic a fost scos de la Terapie Intensivă și a început să se deplaseze cu cadrul de mers. Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat la începutul lunii mai la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia în Cluj.
Marele actor a fost operat în regim de urgență, având în vedere starea sa gravă, iar după operație a fost transferat la Terapie Intensivă, în stare stabilă.
Actorul fusese transferat de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la Institutul „Matei Balş”. Conducerea Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca a explicat că actorul Florin Piersic a fost transferat la Bucureşti la cererea familiei sale, nu pentru că în oraş n-ar fi putut să fie tratat în cele mai bune condiţii. Medicii de la Institutul Inimii din Cluj au explicat că actorul avea o infecție generalizată în organism, septicemie, astfel că situația sa este gravă, fiindu-i pusă viața în pericol. Medicii au precizat că protezele din organism mențin focare secundare de infecție, care nu pot fi tratate cu antibiotic. Din acest motiv, la Cluj i-au fost scoase lui Florin Piersic sondele de la stimulatorul cardiac de la inimă, implantat în urmă cu 15 ani, iar la București urmează scoaterea protezei de la genunchi.