Sursa foto: Facebook

Doliu în fotbalul românesc, după ce fostul atacant al echipei de fotbal Dacia Unirea Brăila, Roland Stănescu, în vârstă de doar 32 de ani, și-a pus capăt zilelor, sâmbătă, după ce s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc din Voluntari, informează ziare.com.

Gândul că nu mai poate juca fotbal din cauza problemelor de sănătate l-a afectat profund, Stănescu devenind tot mai retras față de cei dragi.

„Pe 2 iulie în jurul orei 15:38, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuințe din localitate. Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice din competență”, au declarat reprezentanții IPJ Ilfov.

Fotbalistul și-a tăiat venele pe vremea când juca la FC Argeș

Totodată, la fața locului au fost trimise două echipaje medicale din cadrul SMURD, care au făcut manevrele de resuscitare, dar fără succes, medicii declarând decesul.

„S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice. Cazul urmează să fie preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea activităților din competență”, au mai spus cei de la IPJ Ilfov.

Reamintim că pe vremea când juca la FC Argeș, Roland Stănescu, în perioada aia la vârsta de 22 de ani, și-a tăiat venele în cantonamentul de la Baza Vulturilor, după o discuție pe care a avut-o cu mama sa. El a fost găsit de colegi zăcând pe joc și plin de sânge, având o tăietură la mână.

Stănescu a declarat că a avut o cădere psihică, iar din cauza că a fost mereu mai sensibil a recurs la un asemenea gest necugetat. Roland Stănescu a fost un atacant atipic, împărțit între școală și fotbal. A luat 9,61 la BAC, a terminat Relații Economice Internaționale la ASE, totul în timp ce făcea pași spre fotbalul mare, scrie gsp.ro

Citește și articolul: Cluburile din Rusia, suspendate și în sezonul 2022-2023 al cupelor europene la fotbal