Român arestat pentru provocarea unui incendiu în Grecia 

El susține că a vrut să stingă flăcările

Foto: Pixabay.com

Un cetăţean român în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv în Grecia, după ce a fost acuzat de provocarea unui incendiu sâmbăta trecută în Rafina, în estul regiunii Attica, potrivit publicației Ekathimerini, potrivit g4media.ro.

Suspectul neagă însă că ar fi provocat incendiul şi susţine că se afla în zonă deoarece încerca să îl stingă

Însă acelaşi suspect a mai fost arestat pentru incendiere în aceeaşi zonă în două rânduri luna trecută şi a reuşit să scape cu o amendă, potrivit agenţiei de presă Atena-Macedonia, care nu a oferit detalii suplimentare. De data aceasta, însă, autorităţile au adăugat o acuzaţie de punere în pericol şi au obţinut arestarea lui preventivă.

Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Grecia în timpul verii.

Dar vremea mai caldă, mai uscată şi mai vântoasă, pe care oamenii de ştiinţă o leagă de efectele schimbărilor climatice, a crescut frecvenţa şi intensitatea acestora. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a avertizat luni că ţara se confruntă cu o vară periculoasă din cauza incendiilor de vegetaţie, care sunt favorizate de seceta prelungită şi de vânturi neobişnuit de puternice. În weekendul trecut, zeci de incendii au izbucnit în Grecia, inclusiv două în apropierea capitalei, Atena.

Femeie dispărută, găsită după mai multe ore de salvamontiști cu ajutorul unei drone