În opinia lui Victor Ponta, o eventuală revenire la starea de urgență nu ar fi exclusă și, potrivit spuselor acestuia, nici nu l-ar mira. Întrebat despre cum vede situația curentă, Ponta a declarat că principala sa îngrijorare se învârte în jurul celor trei subiecte importante ale perioadei: sistemul de sănătate deficitar, începutul incert al școlii, cât și viitorul firmelor mici și mijlocii.
Ponta: „Eu am trei mari probleme”
„Anul acesta toate zvonurile negative care au circulat în România s-au adeverit. Ar fi posibilă revenirea la o stare de urgenţă, nu mă mai miră nimic. M-ar mira lucrurile bune, dacă s-ar întampla. Eu am trei mari probleme, care îi preocupă săptămânile acestea pe români. În primul rând, sistemul de sănătate. Suntem mai rău decât în luna februarie. În al doilea rând, mă gândesc la ce vor face copiii mei din 15 septembrie: merg sau nu merg la şcoală? Cum vor fi ei protejaţi dacă vor merge, dar şi cine stă cu ei acasă, dacă nu vor merge? În al treilea rând, ce se întâmplă cu firma soţiei mele, firmele prietenilor şi ale altor oameni? Nimeni nu ştie dacă din septembrie se închid din nou, dacă primesc ajutor de la Guvern”, a declarat Victor Ponta.
Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta deține o cofetărie în centrul Bucureștiului care, potrivit surselor confirmate și de liderul PRO România, ar înregistra pierderi destul de mari. Cu toate astea, în urma unei analize observăm că problemele firmei Dacianei Sârbu nu sunt unele noi, aceasta împrumutând firma cu următoarele sume, de-a lungul timpului: 35.000 de lei (în 2018), 74.400 lei și 20.856 lei (în 2019) și 15.000 lei (în 2020). În total, 145.256 de lei.
Citește și: Fake news-ul nostru, cel de toate zilele