Președintele Alianței pentru Unirea Românilor(AUR), George Simion, se pregătește de nuntă. A stabilit ultimele detalii și așteaptă aproximativ 10 000 de invitați, notează Fanatik.
Căsătoria va avea loc, sâmbătă, 27 august, în satul Oveselu, situat în comuna Măciuca, județul Vâlcea, deoarece liderul AUR susține că rămâne naționalist.
„Foarte mulţi români au confirmat deja că vor participa şi le mulţumesc. Nu o să fie nuntă propriu-zisă, ci o să fie o serbare câmpenească. Îi rog pe toţi cei care vin să confirme participarea, pentru că alfel nu vor putea face accesul şi nu o să ştim pentru câţi oameni o să ne pregătim. Accesul se face pe baza listei de oameni care au confirmat. Vom avea o brăţară de acces pe care o primeşte toată lumea care se înregistrează, cum se procedează la toate evenimentele”, a declarat George Simion, pentru Antena 3.
Meniu tradițional românesc la nunta lui George Simion
În ceea ce privește meniul, George Simion a decis: totul tradițional, ca la o petrecere câmpenească. În mod cert, nu vor lipsi sarmalele. De asemenea, președintele AUR nu va apela la designeri renumiți pentru costumul de ginere, respectiv pentru rochia de mireasă, deoarece costumul tradițional românesc este ținuta ideală, în opinia lui. Atmosfera va fi întreținută de cântăreți de muzică populară: Veta Biriş, taraful lui Tudorel Pană, taraful de la Vărbilău, dar şi de formaţia Phoenix. La acest eveniment, nu și-a anunțat prezența niciun parlamentar din România.
Cine este mireasa lui George Simion
Ilinca Munteanu se numește viitoarea „doamnă Simion”. Nu se cunosc foarte multe date despre ea, în afara faptului că are 24 de ani și este absolventă de Drept. Înainte ca George Simion să-și facă apariția cu viitoarea mireasă, s-a vorbit despre o altă posibilă „doamnă Simion”, Iulia Burcea. Dezmințirea a venit, însă, destul de târziu, iar cârcotașii nu au ezitat să spună că „nunta este, de fapt, un eveniment doar pentru imaginea publică a lui George Simion”.
Rămâne de văzut cât timp vor rămâne împreună cei doi după ce vor spune „DA” în fața ofițerului de stare civilă. La scurt timp după ce a prezentat „mireasa reală”, liderul AUR a creat pe rețelele de socializare formulare de înscriere pentru românii care vor să participe la această nuntă.