Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a murit la vârsta de 77 de ani

Nicu Covaci a fost unul dintre cei mai mari și mai influenți muzicieni din istoria rock-ului autohton

Nicu Covaci
Nicu Covaci sursa foto wikipedia

Nicu Covaci (77 de ani), fondatorul trupei Phoenix, a murit vineri seară la spitalul județean Timișoara. Informația a fost confirmată și pe pagina oficială de Facebook a lui Nicu Covaci, care în ultimele luni a fost utilizată de membrii trupei, potrivit g4media.ro.

”Acum, când în Parcul Rozelor din Timișoara se desfășoară Opera-rock ,,Meșterul Manole”, purtat de această muzică sublimă, s-a înălțat spre cer sufletul celui care a fost și va rămâne Nicu Covaci. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească”, a transmis vineri seară Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean din Timișoara

. Nicu Covaci a fost unul dintre cei mai mari și mai influenți muzicieni din istoria rock-ului românesc. După ce a fondat Phoenix și a cunoscut un succes rapid în România, el a ales să fugă în occident în 1976. S-a stabilit inițial în Olanda, apoi în Germania. În 1990 a revenit în România și a reluat concertele cu Phoenix, dar nu a mai reușit să scoată albume care să egaleze succesul din anii 60 și 70 ai secolului trecut. Lider puternic și carismatic, el a fost implicat în mai multe controverse publice, inclusiv cu colegii de trupă. Nicu Covaci a fost operat pe creier în 22 martie 2024, la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Liderul trupei Phoenix s-a simțit rău la începutul anului, acesta plângându-se că amețește, că nu mai poate sta în picioare, că-i amorțește fața și că îi este afectată vederea

În 29 martie 2023, Nicu Covaci ar fi trebuit să susțină un concert într-un club din Arad, însă i s-a făcut rău în timp ce dădea autografe la cinematograful Arta, după filmul „Phoenix: Povestea”. Chitaristul a ajuns la spital, unde i s-au făcut mai multe analize. Nicu Covaci a locuit în ultimii 47 de ani în Occident, majoritatea timpului în Germania, însă în ultimii ani avea reședința în Spania. El a luat însă decizia să se lase pe mâinile medicilor din România. A venit la Timișoara și a făcut investigațiile la la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Timiș.

Diagnosticul pus de medici a fost „proces expansiv intracranian”, operația fiind o urgență. Intervenția chirurgicală, condusă de echipa renumitului medic neurochirurg Horia Pleș, a durat aproximativ șase ore, în timpul ei fiind extirpată o tumoră de pe creier. Mostre din formațiune au fost trimise la laborator, pentru a vedea dacă aceasta este de natură malignă sau benignă, iar veștile n-au fost cele mai bune.

În continuare evoluția nu avea să fie bună, deși Nicu Covaci a început tratamentele de radioterapie

În ultimele săptămâni, Covaci era la ATI, iar foștii colegii și cunoscuții au venit pe rând să-și ia rămas bun de la el. În 31 iulie, membrii formației au anunțat că tratamentul postoperatoriu al lui Nicu Covaci „nu s-a putut finaliza din cauza complicațiilor”, iar „realitatea este că lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”. Zilele lui Nicu Covaci erau numărate. Iubitorii trupei Phoenix au mai primit o veste tristă la începutul acestui an. În 10 februarie, Moni Bordeianu, primul solist al formației a murit la vârsta de 75 de ani. Moni Bordianu avea probleme de sănătate, suferea de diabet și în trecut i-a fost amputat un picior.

Noi criterii pentru asistenții maternali