foto facebook

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, medicul Alexandru Rafila a venit cu câteva precizări cu privire la începerea anului școlar. Acesta a spus, la Digi 24, la ce anume trebuie ca părinții să fie atenți când pregătesc copiii de școală, în fiecare dimineață.

Potrivit acestuia, există câteva semne simple și ușor de remarcat, ce arată dacă copilul este într-o stare de sănătate bună, dacă se simte rău sau dacă îl doare capul.

„Orice părinte poate sesiza dacă copilul se simte rău, dacă îl doare capul și are febră, dacă tușește, dacă îi curge nasul. Sunt câteva elemente simple pe care trebuie să le observe și dacă copilul are aceste acuze să nu-l ducă la școală”, a explicat Rafila la Digi 24.

„Triajul observațional” – pompos pentru ceva banal

Ceea ce au de făcut părinții este ceva firesc, acestea erau întrebări și înainte de pandemie, mai ales în sezonul rece, când apăreau virozele.

„Triaj observațional – noi folosim niște cuvinte pompoase la niște activități banale. Una este un triaj epdemiologic care, de obicei este făcut de un personal medical, dar eu cred că orice părinte poate sesiza dacă copilul se simte rău, dacă îl doare capul și are febră, dacă tușește, dacă îi curge nasul. Sunt câteva elemente simple pe care trebuie să le observe și dacă copilul are aceste acuze să nu-l ducă la școală. Este extrem de ușor. De fapt, își întreabă copilul dimineața când pleacă: Te simți bine? Ai vreo problemă de sănătate? Și nu trebuie niciun fel de altă măsură specială”, a mai explicat Rafila.

Citește și: Tătaru, despre imunizare. România, o rată de aproape 4%

#News