O clădire de 85 ani (cu bulină roșie) se pregătește să-și primească din nou locatarii întrucât lucrările de consolidare și de renovare sunt aproape pe sfârșit. De altfel, clădirea de pe Strada Spătarului este una specială, aceasta fiind cunoscută ca una dintre reședințele marelui actor Radu Beligan.

Gabriela Firea: „Programul „București Trainic” avansează în ritm alert!”

Programul „Bucureștiul Trainic” vine în sprijinul bucureștenilor, principalul obiectiv fiind cel de a consolida clădiri vechi, de patrimoniu, astfel încât proprietarii să poată avea siguranța traiului. Potrivit Gabrielei Firea, pe lângă lucrările de renovare aplicate clădirii în cauză, s-a intervenit, de asemenea, și în structura de rezistență a acesteia. Astfel, locatarii se vor putea reîntoarce în curând în casele lor, în cel mai scurt timp realizându-se racordările la energia electrică și la gaze.

„Avantajele majore ale programului: facilități financiare pentru proprietari, lucrări rapide și de calitate, realizate de companii specializate, relocare asigurată de PMB în locuințe temporare, în condiții civilizateEste un proiect finalizat rapid, care arată că actuala administrație publică performează: consolidarea și modernizarea au fost realizate în mai puțin de un an. Înainte de lucrări, blocul se afla într-o stare avansată de degradare și reprezenta un risc permanent pentru locuitori și trecători. După consolidare, sunt vizibile îmbunătățirile aduse: blocul vechi avea încăperi în care nu se mai putea locui în siguranță. Nu vorbim doar de lucrări de renovare, ci despre intervenții la întreaga structură de rezistență a imobilului. În scurt timp se finalizează racordarea la gaze și electricitate, locuitorii deja se întorc în apartamentele lor. Aceștia au fost cazați în condiții civilizate pe perioada lucrărilor, în locuințele de necesitate asigurate de Primăria Capitalei.”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Planuri de viitor: încă două imobile pe listă

În ceea ce privește planurile de viitor ale proiectului, edilul a mai menționat că încă două imobile vor intra, cât de curând, pe lista celor ce urmează a fi renovate: Blănari nr. 14 și Baltagului nr. 17.

„În perioada imediat următoare, alte două imobile intră în procesul de consolidare: Blănari nr. 14 (blocul cu Club A) și Baltagului nr. 17. Contractele sunt deja semnate, începe montarea schelelor și procesul de relocare a locuitorilor. Contractele de proiectare și execuție au fost încheiate cu firme private, fiind atribuite prin sistemul electronic de achiziții publice (SICAP).”· Blocul, cu subsol, trei etaje și mansardă, a fost expertizat încă din anul 1993 și încadrat în clasa I de risc seismic.

· Pentru acest proiect, Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, a alocat aproape 10 milioane de lei.

· Lucrările au fost realizate de Compania Municipală Consolidări S.A., iar dirigenția de șantier a fost asigurată de Compania Municipală pentru Dezvoltare Durabilă.

· În prezent, peste 240 de clădiri, mai bine de jumătate dintre cele încadrate în clasa RS1, sunt incluse deja în programul de reducere a riscului seismic derulat de Primăria Capitalei. Programul municipal de consolidare a început în acest mandat, cu înființarea unei structuri dedicate și cu alocări consistente de resurse, umane și financiare.”, a mai spus Firea.

Citește și: Gabriela Firea, desemnată „Femeia Politică a Anului” de revista Capital

#News