Elevii vor putea călători gratuit cu trenul începând cu 3 septembrie

Călătoriile cu trenul la clasa a II-a vor fi gratuite pentru elevi, indiferent de distanță, reducerea fiind acordată pe baza carnetului de elev

Tren
Tren sursa pixabay

Legitimaţiile de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată se vor elibera, începând cu data de 3 septembrie 2023, doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023, informează CFR Călători printr-un comunicat. Compania reaminteşte că legitimaţiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipaţie, potrivit g4media.ro.

Concret, călătoriile cu trenul în țară, la clasa a II-a, vor fi gratuite pentru elevi, indiferent de distanță, și această reducere de 100% se acordă pe baza carnetului de elev.  Studenții vor avea reducere de 90% la călătoriile cu trenul. 

„CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parţial, prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilităţile acordate studenţilor la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învăţământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023. Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotarare de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023”, se menţionează în comunicat.

Șofer din Constanța, prins drogat cu cocaină