Scrisoarea deschisă a unui medic stomatolog român stabilit în Suedia a făcut înconjurul internetului. Cu toate aceste sunt slabe șansele să fi ajuns și sub ochii lui Bittman sau ai altora care au impresia că dețin adevărul absolut.
Coronavirusul nu doar că a împărțit lumea în două sau mai multe tabere, nu doar că a sădit teama și nu doar că a inventat noi teorii ale conspirației. Dar a reușit să facă dintr-o minte aparent deschisă, ca aceea a lui Dan Bittman, un manifest stângaci, revoltat degeaba și, mai ales, contradictoriu. Problema rămâne cu spiritul nostru neaoș, spirit care îmbrățișează ideea unui artist, doar pentru simplul fapt că este artist, persoană publică și ”le zice”.
E ușor să fii Gică Contra în România. Dar este trist când pandemia compară două state între care nu există și nu a existat un termen de comparație.
”Vouă vi se pare o “viață normală”? Mie nu. Dar nu mă lamentez, mă conformez fiindcă eu vreau să fiu o parte din soluție nu o cauză a problemei. Asta fac 80% dintre suedezi. De aceea nu avem lockdown, fiindca noi ne autoizolam singuri și facem ce ni se spune, cu toate pro- si contra acestui mod de trai și de a reacționa. Acest mod de a ajunge la conses și de a acționa unitar este specific poporului suedez. Iar strategia suedeza a ținut cont de psihologia poporului suedez si s-a pliat pe ea. De aceea strategia suedeza NU SE POATE APLICA COPY-PASTE ÎN ALTE ȚĂRI! Fiecare țară trebuie să își croiască individual strategia. Putem însă învăța din greșelile și din lucrurile bune care s-au întâmplat în Suedia. Asta da!
“Modelul suedez” nu e să trăiești normal și să te infectezi la liber! “Modelul suedez” e ca fiecare individ să adopte un comportament responsabil și să ajute la combaterea răspândirii epidemiei!
Sunt medic stomatolog cu specializare în chirurgie orală. Am studiat și biomedicină ( medicina de cercetare).
De aceea inteleg bine situația epidemiologică în care ne aflam cu toții!
Eu una sunt expusă la infecția cu SARS-CoV-2 în fiecare zi! Când faci chirurgie orală stai câteva ore bune aplecat peste gura și nasul pacientului. În acest moment cel mai periculos loc în care te poți afla.
De 8 luni m-am izolat de prieteni și de familia lărgită. Socializez doar cu soțul și fiica mea ( care deja au trecut prin boală). Nu consider că trăiesc o “situație degradantă” fiindcă primi mei ani de viață i-am petrecut în România comunistă și situație mai degradantă decât ce am trăit atunci nu-mi pot imagina.
Vă rog pe toți, protejați-vă ca să protejați și pe cei ca mine. Noi vă luam cu mâna noastră durerea și vă facem bine. Aveți nevoie de noi! ”, a scris medicul Laura Ghibu pe contul de Facebook.
Citește și: Horia Brenciu clachează și îl numește frustrat pe Bittman