Președintele Iohannis a convocat la Palatul Cotroceni o serie de specialiști pe probleme de sănătate publică, printre aceștia a fost și prof. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, dar și actualul candidat al PSD la „parlamentare”. Într-o postare pe Facebook, liderul social democraților, Marcel Ciolacu a precizat că speră ca această convocare la Palat să nu fie doar o spălare a imaginii publice, mai ales în contextul în care i s-a sugerat de mai multe ori să „consulte specialiștii”.
„A trebuit ca România să ajungă la aproape 8.000 de cazuri pe zi și la peste 120 de morți în 24 de ore pentru ca președintele Iohannis să accepte #soluția propusă de luni întregi de #PSD: o largă consultare cu toți #specialiștii în epidemiologie, indiferent de partidul cu care simpatizează.
Sper că președintele Iohannis face acest gest nu doar pentru a-și salva imaginea, după cifrele devastatoare ale pandemiei publicate astăzi. Ci pentru că situația gravă în care am ajuns îl obligă pe președinte să iasă din tranșeele electorale.
Acum, când sănătatea publică a țării se află pe marginea prăpastiei, când nu este încă prea târziu, este nevoie de măsuri clare, coerente, propuse de specialiști, nu de tot felul de habarniști. Altfel, mii de vieți se vor pierde în continuare și vor fi trecute în contul ambiției liberale pentru obținerea unei puteri iluzorii.
De luni de zile #PSD i-a solicitat președintelui Iohannis să renunțe la rolul de lider de facto al PNL și să redevină președintele tuturor românilor. E bine că măcar în al doisprezecelea ceas a înțeles că trebuie să asculte de sfatul specialiștilor, iar apoi să cheme la Cotroceni liderii tuturor partidelor parlamentare pentru a se ajunge la o înțelegere unanimă cu privire la #planul prin care statul să poată prelua din nou controlul asupra pandemiei!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Citește și: Firea, legat de testarea populației: „Opriți guvernul criminal”