Fiind analist politic, Cozmin Gușă se transformă, în mod automat, în acel specialist în toate. Și cum nimic nu-i scapă, nici măcar Statele Unite ale Americii, acesta prevede războaie civile și revolte. Motivul principal pentru care Statele Unite ale Americii s-ar putea confrunta, în următoarea perioadă, cu lupte de stradă este, în opinia lui Gușă, divizarea politică de amploare dintre democrați și republicani.

Cozmin Gușă: „DE AZI, PLANETA INTRĂ-N EPOCA CRIMELOR ȘI VIOLENȚEI”

„ATENTATE ȘI MORȚI ÎN EUROPA PRIN ATACURILE DECLANȘATE DE FUNDAMENTALIȘTII MUSULMANI ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR.

PREGĂTIRI INTENSE PENTRU RĂZBOI CIVIL FRATRICID ÎN AMERICA.

Azi-noapte a fost declanșată teroarea în Viena, capitala europeană considerată ca fiind cea mai sigură, bine organizată, propice unui trai pe care ni-l dorim cu toții. Celule de teroriști islamici au ucis și rănit vienezi, au luat ostatici cetățeni pașnici, exact în ultima seară dinaintea lockdown-ului anunțat de azi de către austrieci. Soția și fiica mea se află acolo, și-am putut afla toate detaliile de groază chiar de la fața locului. Iar Viena urmează după decapitările și împușcarea creștinilor din Franța din urmă cu câteva zile.

În SUA au fost publicate ieri zeci de filme care indică precis cum militanții din organizații precum ANTIFA sau BLACK LIVES MATTER se pregătesc să ia cu ASALT ÎNARMAT clădirile oficiale încă din această noapte, în cazul în care Trump va fi câștigătorul alegerilor de azi. În Washington totul este militarizat deja, trupele comasându-se în jurul punctelor vizate de către NEOTERORIȘTII finanțați și manipulați de către cei ce-și apără privilegiile financiare cu orice preț, așa cum v-am descris ieri dimineață.

Azi pe la 6.30 când mi-am deschis computerul, primul mesaj trimis azi-noapte era de la un bun prieten american, consultant prestigios în SUA, care-mi descria situația dramatică de-acolo, și-mi spunea serios în final că ia în considerare în mod efectiv să-și cumpere o căsuță în Transilvania și să se mute să trăiască la noi, tocmai pentru că prevede că viața-n SUA va deveni un calvar societal pentru mult timp de-acum înainte …

La ce spectacol lugubru ne este dat să asistăm, cu mențiunea că suntem și actorii și regizorii (prin reprezentanții aleși!) acestei piese de teatru, unde se moare și se distruge de-adevăratelea! Este mult prea târziu oricum să căutăm vinovații, putem însă face fiecare exercițiul util de-a ne uita-n oglindă și a ne chestiona sincer naivitățile sau răutățile personale care au contribuit oricum la crearea acestui marasm.

Planeta PĂMÂNT a intrat efectiv deja în epoca crimelor și-a violenței, pandemia CORONAVIRUS INDUSĂ ARTIFICIAL n-a fost decât preludiul nenorocirilor ce vor veni peste capetele noastre, iar felul mimetic și păgubos în care a fost administrată, îmi zice mie clar că lumea nu se va descurca mai bine nici cu soluțiile pentru calvarul care urmează, dominat de războaie civile duse în numele religiilor sau a mega-intereselor financiare.”, scrie Cozmin Gușă.

Citește și: Dîncu, despre Mitică Dragomir: „Cred că el caută atenție”

#News