Berbec
Berbecul este un matinal convins. Cel mai probabil va fi primul din curtea școlii, echipat cu mască, spirt, clor, mănuși, o vizieră, două grenade și-o drujbă. Berbecul votează cu cine vrea el, dar are grijă să-i măcelărească pe ceilalți candidați. Live. În public. Berbecii mai puțin agresivi (Cumpănașu e Berbec) vor face un live cu importnța votului. Sau importanța violenței. După caz.
Taur
Spre deosebire de Berbec, Taurului îi place somnul, mâncarea și un maraton de seriale pe Netflix. Profitând de pandemie, va vota când și dacă se va trezi după noaptea pierdută de sâmbătă spre duminică. Cu cine? Cu cine-i promite un abonament gratuit pe vreo 30 de ani la Netflix. Și mâncare. Și somn. Și liniște.
Gemeni
Un exemplu de Gemeni este Klaus Iohannis. Va vota fără prea mare vâlvă, undeva mai pe seară, dar va avea grijă ca toată lumea să afle că a votat. Va vota cu sine, pentru că puțini sunt Gemenii care să nu fie afiliați la vreun partid. Zodia asta fără politică nu există. Votul durează 1 minut, dar va avea grijă să repete de vreo 100 de ori: Pe-Se-De.
Rac
Naționalist convins, înfocat și concentrat ca un cub Knorr, Racul nu doar că va vota cu două mâini, dar se va smiorcăi dacă va afla că nu ai votat ce a votat și el. Va rupe prietenii, va pune acatiste, va arunca cu anateme. Dan Barna, de exemplu, e Rac. Iar lui Dan Barna îi place ca toată lumea să fie fix la fel, deși insistă pe libertăți și diferențe. Racul e genul care zbiară că ”tinerii din ziua de azi sunt dezinteresați politic”, alături de alte apucături de mămăiță la menopauză. Racul vrea ca toată lumea să voteze. Chiar și cei fără drept de vot. Cu cine? Cu Barna. Nu avem Barna? Ceva similar, avem?
Leu
Leul e prietenul tău de pe Facebook care are mai multe poze cu buletinul ștampilat decât cu moaca lui. Va vota cu partidul care-i face buletinul să arate ca clasorul de timbre a lu` bunicu` din `24.
Fecioară
Spirit revoluționar, dar mult mai ponderat ca Racul, Fecioara e singura zodie care face calcule cu fracții și logaritmi chiar și la o săptămână după alegeri. Nu-i pasă cu cine votezi, atât timp cât votezi. Va vota cu partidul cel mai calm, va sta departe de contraziceri sau scandaluri reale, dar, spre seară, se va dezlănțui pe Facebook. Dacă va pierde, va pretinde că e relaxat, amuzat, ironic. Victor Ponta e Fecioară.
Balanță
Balanța nu e indecisă, dar nu mai simte mândria de odinioară atunci când trebuie să voteze. Cu alte cuvinte: i se rupe. Dar nu poate pierde distracția de a-l trola pe Rac și de a-i repeta că votul nu contează. Îi va convinge pe toți că-și va anula votul, va boicota votul, va inventa partide inexistente pentru a-i speria pe ceilalți și va privi dezastrul din confortul sufrageriei. Asta după ce votează. Pe ascuns. Ninja.
Scorpion
Scorpionii care nu sunt în pușcărie (Dragnea e Scorpion) își vor face datoria undeva la ora 8 dimineața, cuminți, în liniște. Asemeni Leului, vor avea grijă să aibă buletinul ”la zi”, se vor simți mândri și plini de sentiment patriotic.
Săgetător
Singurul Săgetător care nu știe diferența între dreapta și stânga este Viorica Dăncilă. Restul Săgetătorilor vor vota fără prea mare interes și fără prea multe așteptări. Vor bifa votul, dar vor reveni la activitățile zilnice. Au chestii mult mai importante la care să se gândească.
Capricorn
Zodie panicoasă când vine vorba despre bani, foame și job, Capricornul vrea schimbări imediate, concrete și rezolvări miraculoase. Trăiește sub impresia că el ar putea fi liderul absolut, că ar putea face ceea ce nu au reușit alții și se crede salvatorul națiunii. Isus s-a născut de Crăciun, sub zodia Capricornului, a convins pe mulți și uite cât de sus a ajuns. Sus, pe cruce.
Vărsător
Vărsătorul este singura zodie care nu are selfie cu buletinul. A votat? Probabil. A votat cu ăia buni? Posibil. Vrea să ducă discuții despre vot? Nu prea.
Pești
Se va bucura că poate ieși în oraș pe perioadă de pandemie și altundeva decât să ducă gunoiul. Desigur că va vota cu mândrie, că va face poză cu buletinul și va ajuta și o bătrânică să treacă strada în timp ce-și va dona averea orfanilor. Ion Iliescu e Pești. Iar Ion Iliescu a știut mereu să mintă.
Citește și: Cum reacționează zodiile în perioada electorală