Ciolacu: „Sper ca până pe 6 decembrie să nu mă îmbolnăvesc”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri la România TV, că se testează zilnic pentru Covid 19 folosind teste rapide interzise în farmacii, dar pe care partidul le-a cumpărat de la un spital particular cu numai 30 de lei bucata, în condițiile în care testele la cerere sunt la prețuri de 300-400 de lei.

„Sper ca până pe 6 decembrie să nu mă îmbolnăvesc (n.r. de Covid). Nu am avut până acum. Mă testez zilnic, îmi fac acel sistem de testare rapid, am cumpărat la partid, costă 30 de lei un test şi ziariştii se pot testa. Sunt interzise (n.r. în farmacii), avem un contract cu un spital particular şi le cumpărăm de acolo. Instituţiile au voie să facă acest lucru, în schimb populaţia nu are voie să facă acest lucru, fiindcă află adevărul, exact ce se întâmplă acum. Este incredibil, când aveai 100 de infectări, când aveai 1.000 de infectări făceai 30-35-40.000 de testări, acum avem o capacitate de testare, din câte a declarat acel Grup de Comunicare Strategică, aproape 50.000 de testări am putea efectua zilnic, ele au scăzut cu 60%”, a spus Ciolacu la România TV.

Mă testez zilnic, îmi fac acel sistem de testare rapid, am cumpărat la partid, costă 30 de lei un test şi ziariştii se pot testa.

Marcel Ciolacu, președinte PSD

„Au rămas doar testările la cerere pe care românii le plătesc, între 300 şi 400 de lei, deoarece DSP-urile sunt total depăşite şi cred că acum e şi un boicot voit să se demonstreze că nu sunt probleme. (…) Nu mai sunt atâtea cazuri pentru că nu testăm. (…) De ce au blocat aceste testări rapide, să poată avea acces lumea la ele? De ce nu le-a dat la profesori, la personalul auxiliar sau pe microbuzele şcolare, ca să nu închizi şcolile? Sunt întrebări la care grupul strategic este momentan ocupat cu alegerile şi nu ne răspunde nouă, românilor, dar va veni o notă de plată după aceste alegeri destul de cruntă pentru români şi pentru România, fiindcă o să ni se restricţioneze iarăşi drepturile şi se vor lua deciziile pe care le-au luat şi până acum, o să închidă pe toată lumea”, a menţionat Ciolacu.

Reamintim că în ultimele 24 de ore au fost efectuate peste 32 de mii de teste, cu o rată de pozitivare de 23%. Totodată și faptul că în perioada minivacanței de 1 Decembrie, numărul de teste a fost semnificativ mai mic.

Citește și: Teste multe, rată de pozitivare de aproape 24%

#News