Firea se revoltă, după ce Nicușor Dan și-a anunțat susținerea pentru PNL

Fostul primar general al Capitalei Gabriela Firea a răbufnit în cursul acestei zile pe Facebook, în urma declarației de ieri a actualului primar al Municipiului București, Nicușor Dan. În opinia acesteia, s-ar fi ales praful și pulberea de promisiunile lui Nicușor Dan și, în plus „pe nimeni n-ar interesa recomandările acestuia”.

Gabriela Firea: „De parcă ne-ar interesa pe cine recomandă”

„Praful si pulberea s-a ales de promisiunile de la alegerile locale. O luna cu noul primar. Al Dreptei Unite. Dezamagire cat cuprinde printre cei care si-au pus sperante in el : apa calda si caldura NU, lucrari dinamizate la Centura ocolitoare a Capitalei – NU investitiile la Metrou NU, reducerea poluarii NU – ne-a scos ochii tuturor ca va primi din prima zi sprijin de la guvern : bani, proiecte -, plata stimulente financiare pentru persoane cu dizabilitati, gravide, nou-nascuti, testare PCR, FIV etc – NU. Le promite dupa alegeri. Cine sa-l mai creada? Cine sa-i mai creada?

Si Orban promite acum in disperare dupa voturi orice, dupa un an de austeritate. Doar nu-l doare gura!

A bifat si cateva DA-uri : campanie electorala pentru Orban – Domnul Haos in spitale si groparul economiei – DA, vizite de “lucru” pentru poze electorale -DA, confiscarea muncii echipei anterioare – DA, anunt ca voteaza PNL – DA.

De parca ne-ar interesa pe cine recomanda. Ne intereseaza doar sa-si tina promisiunile din campanie. Dar, dupa cum chiar el a zis : bucurestenii trebuie sa mai aiba rabdare.

Plicusor Ban si Orban Sica Mandolina – a tunat si i-a adunat! Gogosi, manipulari, exagerari, cinism si nepasare fata de oameni. Se incurca in propriile minciuni. Le mai permiteti?”, scrie Firea pe Facebook.

Mesajul Gabrielei Firea vine după ce, ieri, Nicușor Dan își anunța susținerea la alegerile parlamentare din 6 decembrie, cea dăruită (nu chiar din oficiu) liberalilor și, mai de cu seamă, premierului Ludovic Orban.

„Consider obligatoriu să trimitem PSD în opoziţie după tot răul pe care l-a făcut şi României şi Bucureştiului şi pentru asta trebuie să ieşim duminică în număr mare la vot. Opţiunea mea pentru votul de duminică este PNL. Consider că un Guvern PNL puternic este cea mai bună variantă pe care o are România în acest moment. (…) Chiar dacă sunt fondatorul USR, consider cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România astăzi. Nu vreau să spun mai multe despre USR şi mai ales nu vreau să intru într-o polemică cu un partid care m-a sprijinit în alegerile locale”, a spus Nicuşor Dan, ieri.

De altfel, zvonuri potrivit cărora Nicușor Dan și-ar pregăti o adeziune PNL circulă încă din perioada alegerilor locale.

Citește și: Nicușor Dan și-a anunțat opțiunea de vot de duminică

#News