Hainele noi ale împăratului Alexe, murdărite de suspiciunea de luare de mită

Costel Alexe, acuzat de DNA de luare de mită

Procurorii DNA îl au, mai nou, în vizor pe fostul ministru al Mediului și actual președinte al CJ Iași, Costel Alexe. Potrivit surselor G4Media.ro, Alexe ar fi cercetat pentru luare de mită, astfel că procurorii „îi cer voie” președintelui Klaus Iohannis pentru a începe, în mod oficial, urmărirea penală a acestuia.

Costel Alexe, acuzat de DNA de luare de mită

Potrivit unui comunicat de presă, Costel Alexe s-ar afla pe lista scurtă a unor personalități influente care ar fi luat mită, cu toate că numele acestuia nu ar fi menționat în mod expres, surse judiciare confirmând, însă pentru G4Media că ar fi vorba întocmai despre Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, actual președinte al Consiliului Județean Iași.

Pe larg, potrivit informațiilor, Costel Alexe i-ar fi cerut managerului unui combinat siderurgic 22 tone de produse din tablă, cu o valoare aproximativă de 103.000 lei. În schimbul acestor produse, Alexe, la vremea respectivă încă ministru al Mediului, ar fi promis emiterea unor certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Cu alte cuvinte, birocrația ochilor închiși, în schimbul beneficiilor materiale. Sau mai pe românește: mită. „Schimbul” s-ar fi produs între 23 aprilie – 7 iulie 2020.

Citește și: Costel Alexe a uitat să stingă lumina la Ministerul Mediului, preocupat de CJ Iași

#News