În ultima perioadă asistăm la un fenomen straniu care, trebui să recunosc că, în lipsa pandemiei, poate ar fi fost mai puțin observabil. Desigur, abuzurile morale făcute de Biserica Ortodoxă Română nu reprezintă nicio nouătate. Nici pentru mine, și nici pentru ceilalți care s-au săturat ca instituția fantomă mai sus menționată să le bage mâinile în buzunar, direct prin turul pantalonilor guvernamentali.
Întorcându-mă la pandemie și la restricții, nu e niciun dubiu faptul că, cel puțin în ultima perioadă, cea în care sărbătorile religioase ne-au „atacat” cu ciudă din toate direcțiile, aproape că n-a existat zi fără vreo aroganță comisă de maestrul tuturor aroganțelor, ÎPS Teodosie, cel al Tomisului.
În fiecare dintre aceste zile m-am trezit întrebându-mă cum de, în ciuda atâtor acte de zădărnicire a combaterii bolilor comise de înalt prea securistul constănțean, pe numele lui de cod Mache, autoritățile n-au făcut nimic. Nu numai că nu l-a amendat nimeni, însă înalt prea afurisitul nu s-a ales nici măcar cu un bătut de obraz. Oamenii legii au asistat, de fiecare dată, la încălcarea regulilor, dând neputincioși din umeri și aruncând în joc câte-un jandarm iertător care, în lipsa beculețului roșu aprins al camerelor de luat vederi, declara șoptit că „n-are el ce să le facă, Dumnezeu e mare și pedepsește”. În mod cert, Dumnezeu pedepsește, însă nu fariseismul mascat în credință, ci lipsa de considerație față semenul tău și, mai ales, față de sănătatea acestuia.
Chiar așa: de ce închid autoritățile „alea mari” ochii? Pentru că, în definitiv, dacă ar arunca cu amenzi înspre popime, politicienii din spatele autorităților s-ar trezi huliți și, în cele din urmă, taxați la următoarea tură de vot. Politicienii sunt perfect conștienți de faptul că România este, în continuare, o țară care încă trăiește cu patrafirul pe ochi, astfel că o luare de poziție împotriva lui ÎPS Teodosie ar trezi o revoltă în rândul votanților. O știu politicienii, o știe și ÎPS Teodosie. De altfel, acesta e, fără niciun dubiu, asul din mâneca preotului anarhist. Sancționarea lui (pe bună dreptate, desigur) ar atrage după sine reclamă negativă pentru politicul actual, politic care și-așa se leagănă pe o pânză de paianjen.
Într-o țară ca România de azi, cea rămasă în urmă, cea în care locuim încă cu toții, tragerea la răspundere a tupeistului jucător la ruleta rusească medicală ar declanșa o avalanșă. Nu, nu în biserici, ci în Parlament și Guvern. Tragerea la răspundere a nesimțirii unui preot beat de putere și de îngâmfare nu ar face decât să paveze calea spre un succes răsunător, la următoarele alegeri locale, a partidelor extremiste, asemenea celui condus acum de ultrașul George Simion și de cepefistul-urâtor de homosexuali, Claudiu Târziu.
Așadar, m-am gândit mult ce-aș alege dacă aș putea alege: tolerarea unui personaj sinistru și infatuat întru continuarea telenovelei filmate la Constanța sau ascensiunea fulminantă a unui partid care, dacă ar putea, ne-ar reconverti pe toți în cu totul altceva decât suntem acum. Grea alegere! Însă de data aceasta cred că am să aleg să-l tolerez, cu simț de răspundere, pe Mache. Măcar până când generațiile desprinse din comunism, în care altceva decât lateralul ochelarilor de cal n-au văzut, or să fie înlocuite de o generație nouă, mai puțin subjugată de biserică. Pentru că aici e problema, la noi! Nu la autorități, nu la partidul lui Simion, nu la Mache. Autoritățile își joacă partida de șah, partidul lui Simion ne-așteaptă la colț ca să ne pocnească, iar Mache își continuă viața de super-erou religios, iubind mulțimile de enoriașe emoționate mai ceva ca Michael Jackson, pe timpuri, în concerte.
Citește și editorialul: 10 August, data aia din calendar pe care nu o uiți
