Dosar penal pentru un bărbat care i-ar fi încredințat fiului lui arma de vânătoare şi muniţia

Sesizarea a fost făcută de reprezentanţii Direcţiei Silvice Bacău

Arma
Arma sursa foto pixabay

Poliţiştii au întocmit un dosar penal după ce un bărbat din localitatea Zemeş i-a încredinţat fiului său arma de vânătoare şi muniţia, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, potrivit g4media.ro.

Sesizarea a fost făcută de reprezentanţii Direcţiei Silvice Bacău, care au reclamat că în fondul cinegetic din Zemeş se afla o persoană înarmată.

„Din primele verificări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că un bărbat, de 70 ani, din comuna Zemeş, deţinător legal de arme ar fi încredinţat fără drept, o armă de vânătoare şi muniţie, fiului său în vârstă de 42 ani. Cel din urmă s-a deplasat cu un autoturism, având asupra sa arma şi muniţie, în fondul cinegetic din Zemeş, unde a fost surprins de lucrătorii Ocolului Silvic Moineşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Arma şi muniţia au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul în vârstă de 70 ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei. Totodată a fost dispusă măsura complementară de anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic. Nou program destinat instalării de panouri fotovoltaice