Președintele Franței, Emmanuel Macron a întâmpinat-o, în cursul zilei de astăzi, pe Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, la Palatul Elysee, scrie Agerpres. De notat că Sandu este primul preşedinte al Republicii Moldova care oficializează o vizită la palat, în ultimii 24 de ani.
Macron, un susținător al Maiei Sandu și a Republicii Moldova
În cursul vizitei, Emmanuel Macron a felicitat-o pe aceasta pentru câștigarea alegerilor prezidențiale și a îndemnat-o să nu renunțe la „reformele curajoase”, cu scopul de a întări statul de drept, oferindu-i acesteia „sprijinul de neclintit al Franţei pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional”, a declarat Macron, înaintea tradiționalului dejun de la Palatul Elysee.
„Îmi doresc ca Franţa şi UE să vă poată însoţi cu tărie şi pe termen lung”, a adăugat Macron, adăugând, de asemenea, că Parisul va sprijini proiectul recondiţionării unei căi ferate considerată ca fiind „esenţială” între Chişinău şi Uniunea Europeană.
Maia Sandu a declara, la rândul ei, că parcursul european este „este calea cea mai scurtă către democraţie şi prosperitate”, adăugând că „acordul de Asociere ne permite să aducem valorile şi standardele europene la noi acasă pentru a îmbunătăţi nivelul de trai al oamenilor”.
Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, cu aproximativ 57% din voturile exprimate, candidând din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Principalul său oponent, Igor Dodon s-a văzut nevoit să-și accepte înfrângerea, cu toate că a încercat, în repetate rânduri, chiar și după depunerea jurământului acesteia, să-i submineze Maiei Sandu autoritatea, cu ajutorul partidului său, majoritar încă în Parlamentul Republicii Moldova. Maia Sandu are o viziune pro europeană, spre deosebire de Dodon, ale cărui politici s-au orientat către este, fiind un susținător declarat al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin.
Citește și: Tensiuni diplomatice între China și Canada din cauza emblemei unei trupe de hip-hop