Tișe nu acceptă un prefect din cadrul UDMR și recurge la amenințări cu demisia din Partidul Național Liberal. În urma negocierilor din coaliție, funcția de prefect al județului Cluj a revenit celor de la UDMR, iar Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, i-a trimis o scrisoare deshisă lui Ludovic Orban.
Scrisoarea deschisă are ca scop o renegociere, iar Tișe îi cere președintelui PNL să îndrepte ”greșeala” de a ceda funcția de prefect al județului celor de la UDMR
Cu toate acestea, ca premiu de consolare, fililala Cluj a primit un loc în Guvern. Actualul prefect, Mircea Abrudean a fost numit joi secretar general adjunct.
De asemenea, Alin Tișe vine cu argumentul solidarității dintre primării, scrisoarea fiind semnată de alți 70 de primari din județ.
În cadrul scrisorii, Tișe consideră că numirea noului Prefect de Cluj este inadmisibilă și că negocierile politice nu au ținut cont de performanță și profesionalism. Mai mult, liberalul insistă că la baza cerințelor sale, stau multiple funcții: funcția de fost Prefect de Cluj, Senator și actualmente la al treilea mandat de Președinte al Consiliului Județean Cluj.
Alin Tișe: ”Voi merge până la demisia mea din PNL”
”PNL deținea postul de Prefect de Cluj. Consecințele politice ale acestui gest pentru noi, ca partid politic, sunt de neimaginat aici la Cluj. Sunt anumite limite și în negocierile politice, chiar într-un Guvern de coaliție.
Foarte mulți clujeni și colegi de partid sunt în asentimentul meu că trebuie să luăm poziție fermă și fără echivoc.
Eu am făcut-o, și o voi face, mergând până la demisia mea din PNL. Și nu voi fi singurul. Politica are și ea limite peste care nu ar trebui să trecem.”
Astfel, Alin Tișe îi solicită lui Ludovic Orban îndreptarea unei erori: este nevoie de numirea ca Prefect de Cluj a unei persoane competente din PNL Cluj.
Cu accentul pus pe solidaritate, liberalul adaugă că discursul său este susținut de un număr de peste 70 de primari, viceprimari și consilieri județeni, concluzionând că numărul celor nemulțumiți de aceasta decizie este însă infinit mai mare.
Citește și: Liberalul Alin Tișe, cuprins de „o lehamite profundă”