Oana Lovin, fosta video-chatistă și o prezență constantă la protestele anti-restricții Covid, va reveni pe „sticlă” la mai bine de jumătate de an de când emisiunea sa, „Ne-am trezit”, a fost scoasă din grila Metropola TV, anunță Pagina de media. Programul va fi în grilă de luni până joi, de la 22.30.
Potrivit sursei menționate, emisiunea va fi un pamflet. „Vom trata probleme serioase, dar o vom face cu zâmbetul pe buze. Va fi ca o interfaţă între public şi cei care administrează această ţară”, susține realizatoarea Oana Lovin.
Emisiunea i-a fost suspendată după numai o lună, dar susține Oana Lovin, nu a fost nimic legat de veridicitatea faptelor prezentate în respectiva emisiune, ci din cauza limbajului. Mai mult, aceasta a subliniat că plecarea sa nu a ținut de vreun scandal, „a fost o problemă care ținea de managementul și reorganizarea postului”, iar chemarea înapoi la post a fost făcută de departamentul Resurse Umane, însă decizia s-a luat duă o discuție cu producătoarea emisiunii.
Cât privește trecutul său, fosta video-chatistă nu consideră că îi va fi afectată credibilitatea, ba chiar este o susținătoare a acestei activități. „Eu nu am probleme de integritate. Trăim vremuri în care sunt partide care susţin minorităţile sau lucrătorii sexuali. Mi s-ar părea o discriminare. Eu sunt şi paravanul acestei industrii. Sunt 300.000 de oameni, care întreţin 300.000 de familii. Această problemă ar trebui tratată cu seriozitate. Dacă am lucrat, asta nu înseamnă că nu sunt un om inteligent, care să poată progresa”, a mai spus Oana Lovin.
De altfel, aceasta a afirmat că nu își dorește detașarea de trecutul său, deoarece își asumă tot ceea ce a făcut. „Chiar cred că ar trebui dezbătut la modul serios. Apele s-au separat: cei care nu sunt de acord cu mine şi cei care au înţeles că sunt un om sincer, pe care nu i-aş fura. Am spus ce aveam de spus pe acest subiect. În momentul de faţă nu mai activez”, a continuat Oana Lovin.
Citește și: „Ne-am trezit” și ne-am culcat la loc! Oana Lovin a rămas fără emisiune