Gabriela Firea: Astăzi marcăm Ziua Mondială a Cancerului. În perioada cât am fost primarul general al Capitalei am inițiat și susținut toate proiectele prin care bolnavii de cancer au putut primi o șansă

Gabriela Firea regretă că în așa-zisul Noul București nu se mai alocă fonduri pentru șansa la viață a pacienților diagnosticați cu cancer

Astăzi marcăm Ziua Mondială a Cancerului, maladie care schimbă și curmă brutal mii de vieți în fiecare an., a declarat Gabriela Firea. În România, sunt diagnosticate aproape 100.000 de cazuri noi de boli oncologice în fiecare an, fiind a doua cauză a mortalității din țara noastră și este tragic. Un pacient diagnosticat cu această boală, trece prin momente cutremurătoare și orice dram de sprijin, orice mână de ajutor sau măcar vorbă bună poate face diferența între viață și moarte.

Gabriela Firea: În perioada cât am fost primarul general al Capitalei am inițiat și susținut toate proiectele prin care bolnavii de cancer au putut primi o șansă. Pentru întreaga mea echipă a fost emoționant să vedem că proiectele născute din grijă față de oameni și-au atins scopul

Gabriela Firea a reușit să ajute cu adevărat câteva sute, chiar mii de oameni. Prin proiectul „Testarea cancerului la sân în stadii incipiente”, cunoscut pentru efectuarea testului genetic Oncotype DX, se acordau 17.000 de lei pentru realizarea de teste genetice.

În trei ani, aproape 690 de persoane au beneficiat de acest ajutor, până când, proiectul a fost oprit de primarul general Nicușor Dan. Abia în urmă cu două luni, majoritatea USR-PNL-PMP din Consiliul General a venit cu un nou proiect pentru testare genetică. Era mai simplu să-l continue pe cel existent, care a avut rezultate pentru doamnele diagnosticate cu această maladie. A fost mai simplu pentru ei să vină cu document plagiat, pe care l-au prezentat ca fiind o idee proprie.


Gabriela Firea : Nu la fel s-a întâmplat cu testarea BRCA (testarea predispoziției ereditare la cancerul de sân) pe care primarul Nicușor Dan și consilierii USR-PNL-PMP nu o mai doresc pentru femeile din București

Proiectul a început în 2020 și s-au înscris peste 500 de pacienți oncologici. Acum, însă, oamenii primarului general refuză să continue programul. La solicitarea consilierilor generali PSD, politrucii puși de USR să conducă sănătatea din Capitală au mințit, în scris, spunând că acest test este decontat prin asigurările de sănătate. Din păcate, s-a oprit și proiectul prin care tinerii diagnosticați cu orice formă a acestei maladii, aveau o șansă să devină părinți după ce câștigau lupta.

„Am inițiat proiectul „Newborn – Oncofertilitate”, iar tinerii beneficiau de sprijin financiar pentru prezervarea fertilității, înainte de a începe tratamentele oncologice. 22 de persoane au primit această șansă. Mă doare sufletul că nimeni nu mai vorbește de unul dintre cele mai importante proiecte dedicate pacienților oncologici: Centrul de terapie cu protoni, cel mai modern tratament pentru bolnavii de cancer. A fost încuiat într-un sertar de Nicușor Dan și majoritatea sa, chiar dacă ar putea salva viața a peste 2.400 de copii și adulți în fiecare an. Nu este un atac la actualul primar general, ci doar o constatare amară și tristă pe care o fac și pacienții oncologici. Regret că în așa-zisul Noul București nu se mai alocă fonduri pentru șansa la viață a pacienților diagnosticați cu cancer”, a declarat Gabriela Firea,

Gabriela Firea: S-au pierdut doi ani prețioși pentru București! Ne-am întors în timp cu cel puțin șase ani. Primarul general nu a făcut nimic. O spune chiar el, în fața camerelor de luat vederi