Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pare să nu fie de acord cu noile reguli de relaxare din Statele Unite ale Americii, referindu-se, în acest caz, în special la discursul guvernatorului Greg Abbott.
Mai exact, Texas a anunțat, în cursul zilei de ieri, că va redeschide statul în proporție de 100%, fiind vorba despre renunțarea la obligativitatea purtării măștii, cât și despre redeschiderea spațiilor comerciale la capacitatea maximă. Mai mult decât atât, statul american Mississippi pare să ia calea Texasului, dând un anunț similar.
Abbott își justifica decizia prin necesitatea de revenire la normalitate, dând ca exemplu surplusul de materiale sanitare, cât și capacitatea mare de testare și de vaccinare.
Președintele Biden se declară împotriva relaxărilor totale
Chiar și așa, președintele Joe Biden nu pare să împărtășească „haiduciile” guvernatorului, declarând că o asemenea decizie reprezintă „o mare greșeală”.
„Ultimul lucru de care avem nevoie este o gândire de tip Neanderthal care spune că totul este în regulă acum, scoateţi-vă măştile, uitaţi de toate astea”, a spus Joe Biden, citat de Reuters.
Mesajul președintelui este susținut de Rochelle Walensky, directorul Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor. Ea a spus: „Nu este momentul să ridicăm toate restricţiile”.
Citește și: Texas fără mască. Guvernatorul Abbott ridică interdicțiile