După ce în urmă cu o zi le-a cerut liderilor Coaliției să anunțe candidatul la Primăria Capitalei, reamintind că s-ar urmări realizarea unei înțelegeri pe acest subiect, Cristian Popescu Piedone revine cu o postare în care anunță folosind cuvinte plastice și metaforice, faptul că lucrurile nu decurg normal în cadrul discuțiilor purtate de PNL și PSD pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei.
Cristian Popescu Piedone : Am auzit la meteo că vine furtună peste București! Norii negri tulbură deja șampania în Kiseleff și în Modrogan
Potrivit lui Cristian Popescu Piedone, care și-a anunțat intenția de a candida pentru Primăria Capitalei din partea PUSL, în sânul liderilor coaliției este secetă de idei, secetă de procente, secetă de popularitate și mai ales de candidați. Potrivit lui Popescu Piedone, gospodarii visați rămân în vise și în visuri.