Președintele Iohannis ne asigură că 15 mai va fi ultima zi de stare de urgență, urmând ca după această dată să intre în vigoare starea de alertă – adică starea aia în care ne relaxăm un pic, însă nu de tot. Sau cum ar veni, avem voie să închidem ochii, însă numai dacă ținem pușca aproape. O figură de stil, firește! Nu mi-o luați ad-literam, vă rog.
Cu toate că nu speră într-o schimbare radicală a situației, președintele se simte nevoit să relaxeze măsurile, întrucât este nevoie de o repornire a economiei. Chiar și așa, acesta avertizează asupra faptului că românii trebuie să continue să fie cumpătați. Ceea ce trebuie reținut din această conferință de presă este faptul că din 15 mai vom putea ieși din case fără declarații. În ceea ce privește schimbările ulterioare, rămâne de văzut. Până pe 15 mai se pot întâmpla multe.
Însă hai să-i dăm cuvântul președintelui:
Iohannis: „Situația nu s-a îmbunătățit încă, deci nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem în normalitate”
„Am analizat situația în care ne aflăm din punct de vedere epidemiologic și al stării de urgență. Astăzi am analizat mai multe chestiuni și unele din deciziile pe care le-am luat. Starea de urgență nu va fi prelungită și în acest fel data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență, din 15 mai vom intra în stare de alertă.
Situația nu s-a îmbunătățit încă, deci nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem în normalitate. Însă la un moment dat trebuie să mergem mai departe și asta se concretizează prin trecerea de la starea de urgență la starea de alertă. Nu știe nimeni până când durează această epidemie”, a spus președintele Klaus Iohannis.
Foto: presidency.ro
Citește și: Olguța Vasilescu nu-și dorește prelungirea stării de ugență