Ludovic Orban și Rareș Bogdan / sursă: ziuanews.ro

Rareș Bogdan una știe, una o cântă. De ceva vreme încoace, subiectul principal al acestuia de discuție este plecarea în străinătate, la muncă, a românilor. Așadar, Rareș Bogdan nu se lasă! Mai nou, acesta dă integral vina pe Ministerul Afacerilor Externe care, în opinia sa, ar fi vinovat pentru dezastrul acestei situații. Da, știm cu toții că pentru unii dintre românii plecați de curând în străinătate la muncă, lucrurile nu s-au sfârșit chiar bine.

Rareș Bogdan cere explicații

„Ministerul spunea că nu e responsabilitatea lor. Eu vă spun că orice cetăţean care e în afara graniţelor, care are cetăţenia română, este responsabilitatea ministerului şi a ţării sale. Dacă ar fi dat în Israel, în SUA, în Franţa, Ministerul de Externe un astfel de comunicat, astăzi nu mai era în funcţie nici ministrul, nici secretarul de stat, nici cei care au dat comunicatul, dar suntem în România”, a precizat Rareș Bogdan, potrivit DC News.

Citește și: Monica Anisie: promisiuni pentru elevii fără posibilități

Ceea ce observ este că în ultima vreme, Rareș Bogdan a început să nu mai fie chiar atât de mulțumit de decizia sa de a da jurnalismul pe politica liberală.

„Eu vreau să aflu de ieri cine a dat acel comunicat prin care MAE se spală pe mâini cu privire la situaţia unor români. Nu ai voie să fac aşa ceva.”, a mai spus acesta, deranjat de situația românilor plecați în afară.

De asemenea, tot Bogdan a ținut să menționeze că are de gând să poarte o discuție pe această temă cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

#News