Fiica fostului președinte al României, Elena Băsescu, s-a făcut remarcată inclusiv la slujba de Înviere, unde a ales să se îmbrace elegant, așa cum și-a obișnuit admiratorii și până acum. Ba mai mult decât atât, aceasta pare să-și fi asortat inclusiv copiii… unul cu altul. Toți cei trei copii ai acesteia au purtat cămăși albe, pantaloni negri, pantofi sport albi și pelerine bej.
Într-o fotografie publicată pe contul său de socializare, acompaniată de un mesaj simplu de tipul „Hristos a Înviat”, aceasta poate fi văzută purtând o ținută clasică, neagră, semn că EBA nu face rabat de la „modă” nici măcar în noaptea de Înviere.
Elena Băsescu, pe tușă politică
Cu toate că a încercat revenirea în politică la alergerile parlamentare din decembrie, norocul n-a fost de partea Elenei Băsescu, cea care s-a trezit, din nou, în afara cercului politic. De altfel, soarta eșecului este împărțită de toți colegii săi de partid, PMP fiind unul dintre cei trei mari perdanți ai alegerilor, alături de ALDE și PRO România.
În timp ce tatăl său, Traian Băsescu, continuă să fie europarlamentar din partea formațiunii politice care încă există cu numele, Elena Băsescu este nevoită, din nou, să-și caute altă sursă de venit, ori poate un nou soț? Iar dacă nici asta nu merge, există oricând posibilitatea înființării unei case de modă, de vreme ce, după cum se poate observa, la capitolul acesta chiar excelează… spre deosebire de politică.
Citește și: Bill Gates pune punct căsniciei sale de 27 ani