Cu toate că în ultima vreme se vorbește din ce în ce mai mult de un viitor parteneriat politic între USR și PNL, iată că nu aduce ziua ce aduce ceasul, iar atitudinea lui Dan Barna vis-a-vis de politica PNL diferă de la zi la zi. Astfel, într-o nouă rundă de declarații, Barna a spus clar și răspicat că nu are de gând să voteze Strategia Naţională de Apărare. Ce puțin nu în forma sa actuală.

Liderul USR: „Simplul fapt că acum la putere e PNL nu schimbă cu nimic datele problemei”

”În mod inexplicabil, în Strategia Naţională de Apărare a Ţării, elaborată de CSAT şi trimisă Parlamentului spre aprobare, corupţia devine un fenomen secundar. E ca şi cum o dată cu dispariţia lui Liviu Dragnea din prim-plan toate problemele s-au rezolvat. Nu s-au rezolvat. Simplul fapt că acum la putere e PNL nu schimbă cu nimic datele problemei. România încă n-a reparat dezastrul legislativ din justiţie lăsat în urmă de regimul Dragnea”, a scris, joi, pe Facebook, Dan Barna.

Dan Barna: „profiturile uriaşe obţinute din infracţiuni încă n-au fost recuperate”

În opinia lui Barna, dispariția lui Liviu Dragnea de pe scena politică nu a însemnat o schimbare majoră, faptele de corupție fiind, în continuare, la ordinea zilei. Astfel că, tot în opinia acestia, corupția este principalul inamic al dezvoltării țării, punctând pe necesitatea diminuării acesteia.

”Asta în timp ce zilnic aflăm despre achiziţii dubioase (care au loc chiar şi în momente grele cum e apariţia unei pandemii), despre conducte de bani publici scurşi către clientela de partid şi despre programe guvernamentale din care întotdeauna statul şi românii pierd. Corupţia rămâne unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării acestei ţări. Refuzând să vedem asta, refuzăm realitatea”, a mai scris Barna.

Citește și: Klaus Iohannis: „PSD a încercat să pună piciorul pe justiție!”

#News