Atunci când vine vorba despre zicerile lui Cristian Tudor Popescu, știu de dinainte să le citesc că ceva o să mă facă să râd cu gura până la urechi. Cum astăzi am râs, spre exemplu, de porecla pe care i-a atribuit-o lui Tudorel Toader, „Mătreață cu Față”. Recunosc, m-am chinuit un pic să-mi dau seama de ce a ales tocmai alăturarea asta de cuvinte, însă într-un târziu m-am prins, amintindu-mi cât de greu mi-a fost, la un moment dat, prin copilărie, să scap de mătreață. Câte șampoane, câte uleiuri! Am pățit-o eu, ai pățit-o și tu.
Cam la fel de greu ne-a fost, acum vreun an și ceva-doi, să scăpăm de astălaltă mătreață, pe numele ei Tudorel Toader.
”Îndată ce s-a mai relaxat covidul, distinsul om al legii Mătreață cu Față a ieșit la drumul mare cu dezvăluiri cutremurătoare. Cică i-a pus Dragnea genunchiul pe gât să dea Ordonanță de Urgență cu amnistia și grațierea – dar el, nu și nu. De ce a refuzat, nu precizează nici acum. Îi spunem noi, stimați Republicani.
Mătreață cu Față s-a pus pe picioarele dindărăt pentru că soarta lui don Dragnetti era pe muchie de cuțit – dacă îi fac pe plac și pică, mă trage și pe mine cu el, a calculat corect ministrul Tudorel.”, zice Cristian Tudor Popescu despre Toader.
CTP: „Atunci, T. Toader nici gând să-și dea demisia și să spună public că nu poate accepta presiunile PSD asupra Justiției pentru scăparea mafioților. A tăcut mâlc și a fost demis.
Acum însă, când Dragnea e de un an la căsuța cu capace, hop și eroul să ne povestească cum a rezistat el… Nu mai lipsea decât să-și spună lui însuși, ca Trumpf: „Sanchiu, magistre Tudorel!”.
Cât despre confesiunile femeii Dăncilă pe același subiect, faptul că nu mai are nicio funcție de partid și de stat mă scutește să mai stric vreo vorbă pe dânsa.”, scrie Cristian Tudor Popescu, în Republica.
Citește și: Tudorel, tot slugărel. Dacă ar putea, ar demite-o din nou pe Kovesi