Sursa foto: Pixabay

Cu o suprafața de doar 2,02 km pătrați, aflat la 15 kilometri de Italia și Nisa, Monaco este cel mai mic principat din lume, cu o populație de aproape 40 de mii de oameni.

Din totalul populației, mai bine de 80% sunt din alte țări, iar faptul că 19 mii de oameni se află pe kilometru pătrat, Monaco are cea mai mare de populație dintre toate statele suverane ale lumii, informează Historia.ro.

De asemenea, armata acestui mini-stat numără 85 de oameni, toți francezi, iar numărul polițiștilor nu depășete 500. Mai mult, o treime din totalul populației este format din milionari din toate colțurile lumii, motiv pentru care prețul mediu al unui metru pătrat locuibil este de peste 4 mii de euro.

Cei mai bogați oameni din lume și-au creat un loc doar pentru ei. Monaco, atracție turistică ce costă mulți bani

Când vine vorba de PIB-ul pe cap de locuitor, Monaco se numără printre primele state din lume, cu 150 de mii de euro. Doar Liechtenstein, un alt principat, depășește Monaco, acesta având 151 de mii de euro pe cap de locuitor.

De asemenea, media speranței de viață este de peste 85 de ani, iar cuantumul celor care trăiesc în sărăcie este zero.

 Monaco e membru al Organizației Mondiale a Sănătății din 1948, al UNESCO din 1949, al OSCE din 1975, al 183-lea membru al ONU în 1993 (având statut de observator din 1955), al 46-lea stat membru al Consiliului Europei în 2004.

De asemenea, a adoptat moneda euro în 2002 chiar dacă nu este mebru al Uniunii Europene, fiind membru de facto al spațiului Schengen. Jumătate din veniturile guvernamentale provin din TVA.

Monaco este un oraș-stat suveran, cu 5 cartiere și 10 districte, situat pe Riviera Franceză în Europa de Vest.

Limba oficială a Principatului Monaco este franceza, în timp ce italiana este vorbită de către considerabila comunitate italiană din Principat. Limba engleză este folosită de americani, britanici, canadieni și irlandezi.

Citește și articolul: Franța: Intrarea în centrele comerciale, doar pe baza „permisului de sănătate”