Ministrul grec al turismului, Olga Kefalogianni, și ministrul guvernanței digitale, Dimitris Papastergiou, au anunțat lansarea unei noi aplicații digitale pentru turismul din Grecia, mAiGreece, scrie eKathimerini, potrivit digi24.ro.
Aplicația le va oferi turiștilor informații inclusiv în limba română despre obiective turistice, plaje, spitale sau secții de poliție
mAiGreece este o aplicație digitală care utilizează inteligența artificială pentru a le oferi turiștilor toate informațiile de care au nevoie pentru a se bucura de șederea lor în Grecia. Aplicația acționeaza ca un companion personal de călătorie, potrivit autorităților de la Atena. Aplicația va fi lansată pe 10 iunie, mai scrie eKathimerini. Turiștii vor putea interacționa cu mAiGreece într-un mod similar cu ChatGPT, adresând întrebări în limba lor, fie în scris, fie verbal.
De asemenea, aplicația va folosi locația lor pentru a le oferi informații în funcție de locul în care se află
mAiGreece conține informații despre obiective turistice, muzee, situri arheologice, plaje cu steaguri albastre, spitale și centre de sănătate, secții de poliție, ambasade și consulate, precum și conținutul de pe visitgreece.gr. Aplicația va informații în 31 de limbi, cele 24 de limbi oficiale ale UE (inclusiv română), precum și limbile albaneză, chineză, japoneză, turcă, ebraică, arabă și coreeană. Va fi disponibilă gratuit pe dispozitivele mobile prin intermediul App Store și Play Store.