Dorian Popa trimis în judecată pentru consum de canabis

Constănțeanul ar fi condus îmbrăcat în lenjerie intimă, atunci când a fost prins.

Dorian Popa (Instagram)

Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost trimis în judecată. El a fost prins la volan, în octombrie 2023, în timp ce se afla sub influența canabisului. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Cornetu, potrivit g4media.ro.

Constănțeanul în vârstă de 35 de ani ar fi condus îmbrăcat în lenjerie intimă, atunci când a fost prins.

IPJ Ilfov a comunicat atunci că, în 27 octombrie, la 21:15, un echipaj de la Rutieră a oprit în trafic, în localitatea Domnești, un bărbat care a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive. „Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

Ulterior, analiza toxicologică a confirmat consumul de canabis. În decembrie 2023, Dorian Popa a anunțat că nu va mai fuma niciodată canabis.

Mesajul a fost postat pe Tik Tok, iar declarația a fost făcută într-un podcast moderat de Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele Micutzu. ”Greșeala majoră a fost că am condus negândindu-mă dacă corpul meu este curat. Dar obiectiv vorbind, având în vedere repercusiunile pe care le-am simțit în ziua de astăzi, îmi pare rău.

Sper să nu dezamăgesc pe unii, dar consider că e o greșeală și că am fumat. Am tăria de caracter, și-mi asum toate vorbele mele din acest moment, dar nu voi mai fuma niciodată. Mi-a întors viața pe dos, m-a deranjat foarte tare, pentru că-mi doresc de la viața mea rezultate, mai mult decât orice. Pot să spun cu tărie în suflet, fără să am niciun gând ascuns, că nu voi mai aprinde un cui de aici încolo cât voi mai trăi. Și dacă o fac, am făcut promisiunea în fața lui Dumnezeu să mă ardă de cinci ori mai tare decât m-a ars până acum”, spunea Dorian Popa.

Avertizare de ploi torențiale și furtuni cu grindină. Ce județe sunt vizate