În lumina ultimelor evenimente cu privire la șeful de tren ce îndemna călătorii să nu poarte mască în tren, Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat că o comisie de disciplină a fost convocată, atitudinea angajatului CFR Călători fiind de netolerat, punând într-o lumină proastă munca tuturor colegilor săi. În plus, Lucian Bode a mai menționat că „un astfel de individ” nu ar trebui să dețină de muncă ce implică interacțiunea cu oamenii, mai ales acum, în plină pandemie de Coronavirus.

„Este vorba despre un şef de tren pe ruta Bucureşti-Constanţa, este regretabil că un astfel de individ poate să transmită în spaţiul public un astfel de mesaj. Prin publicarea acelor imagini el, practic, şi-a bătut joc de munca a zeci de CFR-işti care în această perioadă dificilă au respectat regulile. Este de netolerat o asfel de atitudine. Mâine, de urgenţă, s-a convocat comisia de disciplină unde va fi invitat acest cetăţean şi am convingerea că în baza regulamentelor după care funcţionează o instituţie precum CFR Călători va lua cele mai dure măsuri pentru că un astfel de individ nu are ce căuta într-un loc de muncă în care să relaţioneze cu alţi oameni”, a declarat ministrul Lucian Bode, luni seară, într-o emisiune la Realitatea Plus.

„CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu.

Sancțiunile ce se vor aplica vor fi în conformitate cu legislația în vigoare.

Masca de protecție este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu cât și pentru călători”, declara anterior CFR Călători.

Citește și: Năstase prinde curaj: „Fiți liberi și fericiți și bogați sub dictatura iohannistă!”

#News