Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat numărul de cadre medicale ce au fost detașate la Direcțiile de Sănătate Publică pentru a face față numărului tot mai mare de infectați cu noul coronavirus. Este vorba de 900 de asistenți medicali și medici școlari. Totodată, acesta a luat în calcul și creșterea numărului de echipaje medicale de urgență.
„Asigurarea personalului medical pentru funcţionarea unor domenii din sistem suprasolicitate în această perioadă reprezintă o prioritate. Am reuşit suplimentarea personalului din direcţiile de sănătate publică prin detaşarea a aproximativ 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari. Luăm în discuţie şi creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească şi, în acest sens, vom demara discuţii cu colegii de la ministerele de resort pentru calcularea impactului bugetar”, a declarat Nelu Tătaru, marţi la finalul întâlnirii cu reprezentanţii Federaţiei Sindicală Ambulanţa din România, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
În ultimele 24 de ore au fost 1.232 de cazuri noi de COVID-19, din 20.581 de teste efectuate. Din cauza infecțiilor cu coronavirus au murit în ultimele 24 de ore 48 de pacienți, cele mai multe decese într-o singură zi, de la debutul pandemiei. De asemenea, la Terapie Intesivă sunt internați 436 de pacienți. De la începutul epidemiei, pe teritoriul României, au fost confirmate 55.241 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Citește și: Tătaru numără noile cazuri: ”O parte din vină o avem cu toții!”