Copil transportat în portbagajul deschis al mașinii înfășurat în covor

Copilul în vârstă de 11 ani nu a fost rănit, spun polițiștii din Harghita.

Masina
Masina sursa foto pixabay

Un șofer a fost surprins într-o localitate din județul Harghita în timp ce transporta în portbagajul întredeschis un copil înfășurat într-un covor. Polițiștii se vor autosesiza cu privire la acest caz, spune un martor care a filmat incidentul, potrivit ziare.com.

Imaginile surprinse de un martor la intrarea în municipiul Gheorgheni, județul Harghita, dinspre stațiunea Lacul Roșu arată un șofer care merge prin localitate cu portbagajul parțial deschis, transportând un copil înfășurat într-un covor.

Martorul a declarat că băiatul ar fi indicat că este în regulă, adăugând că a alertat autoritățile. „Vă daţi seama că m-am gândit la ce e mai rău, nu? Odată ce l-am văzut înfăşurat în prelata aia, ce e acolo. Dar el a făcut semn că e ok, că are aer, că dacă nu, mă băgam, opream maşina. El a arătat aşa cu degetul că este ok. M-am dus la poliţie, am arătat. Au spus că o să se sesizeze”, a declarat acesta.

Copilul în vârstă de 11 ani nu a fost rănit, spun polițiștii din Harghita.

Tatăl copilului își justifică decizia spunând că vehiculul era plin de bagaje. „Maşina era plină după camping. A făcut pană de cauciuc la bicicletă şi nu mai era spaţiu în maşină pentru a-l duce acasă”, spune bărbatul. Șoferul a primit un avertisment și două puncte de penalizare. „În cazul unei frânări bruşte, pot apărea complicaţii: leziuni, pe care minorul aflat în portbgaj le putea avea în urma acestui lucru. Totodată, nu există spaţiu suficient pentru a respira corect. Pur şi simplu este vorba de siguranţa rutieră a minorului, care în această situaţie este egală cu zero”, explică Daniel Frusinoiu, expert auto.

Lucrările de reparare a podului peste Dunăre dintre Giurgiu și Ruse, finalizate mai devreme decât termenul planificat