Prefectul de Vâlcea, Sebastian Fârtat a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Testul a fost făcut la cerere, contra cost, apare în comunicatul Prefecturii Vâlcea.
Potrivit aceluiași comunicat, „prefectul judeţului a respectat tot timpul normele de prevenire şi combatere a răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, la toate întâlnirile şi şedinţele pe care le-a avut în ultima perioadă, atât cu angajaţii instituţiei, cât şi cu alte persoane din afara instituţiei, păstrând distanţa fizică şi purtând mască de protecţie”.
Atribuţiile prefectului privind activităţile curente ale instituţiei au fost delegate şefului Serviciului Financiar, Contabilitate, Resurse Umane şi Administrativ, Eugenia Stîngă. Un subprefect al judeţului Vâlcea ar putea fi numit în cadrul următoarei şedinţe de Guvern, se mai arată în comunicat.
Citește și: Mihai Craiu: ”Nu toate semnele cu strănut și tuse înseamnă o infecție”