Schelet uman vechi de 5000 de ani, descoperit într-un cimitir preistoric din Munții Apuseni 

Situl arheologic se află pe teritoriul comunei Râmeț, la câteva sute de metri de drumul județean Transalpina de Apuseni

Schelet uman
Schelet uman sursa foto pixabay

Arheologi din România, SUA și Marea Britanie au descoperit într-un sit arheologic din Munții Apuseni un schelet uman ce datează de circa 5000 de ani. Situl arheologic se află pe teritoriul comunei Râmeț, la câteva sute de metri de drumul județean Transalpina de Apuseni, potrivit ziare.com.

Cercetările de la Râmeţ au început în anul 2011, în cadrul unui proiect desfăşurat de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia în parteneriat cu Hamilton College (SUA) şi McDonald Institute Cambridge (Marea Britanie).

În 2023 a fost cercetat un mormânt în care au fost așezate mai multe oase care au fost dezmembrate din corpul defunctului, iar apoi legate într-o poziție de fetus. „Scheletul este dezmembrat, oasele mâinilor și picioarelor au fost legate strâns, maxilarul este deplasat intenționat. O parte din oasele scheletului lipsesc, nu este unul complet. Acest fapt se poate datora practicării excarnației, o practică care este cunoscută la nivelul unor populații primitive și a unor triburi din zonele Africii sau Americii care expuneau corpurile defuncților și păsările curățau scheletul până la os, iar apoi se făcea o îngropare selectivă a oaselor”, a declarat arheologul Horia Ciugudean. În 2019 ani a avut loc o campanie de săpături arheologice care a scos la iveală rezultate spectaculoase, care ar putea aduce informaţii noi şi relevante despre modul cum se făceau înmormântările în Epoca Bronzului (circa 3000 a. Chr.), adică vechi de circa 5000 de ani, dar şi despre oamenii care locuiau în această zonă a Apusenilor. Prin analizele cu izotopi de stronţiu vor putea fi determinate legăturile genetice dintre populaţiile preistorice din zona Munţilor Apuseni şi zonele geografice mai apropiate sau mai depărtate şi din acest punct de vedere rezultatele vor fi o premieră şi vor aduce elemente interesante şi importante.

Pericol de epidemie de rujeolă în România