O bătaie într-o sală de jocuri din București în noaptea de marți spre miercuri, a determinat poliția să rețină 11 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 34 de ani, potrivit ziare.com.
Toți au dosar penal pentru bătaie și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ei s-au lovit cu pumnii și cu obiecte contondente
În jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Secției 25 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că în incinta unei săli de jocuri din Sectorul 6, are loc un conflict între mai multe persoane. Un echipaj din cadrul SMURD a acordat primele îngrijiri medicale. Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost transportat, ulterior, la o unitate medicală pentru investigații suplimentare.
În timp ce se aflau în incinta sălii de jocuri, între două grupuri, alcătuite din 11 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 34 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan
Ulterior, conflictul ar fi escaladat în exteriorul locației. Aceștia s-ar fi agresat fizic, reciproc, prin folosirea de obiecte contondente, tulburându-se, astfel, ordinea și liniștea publică. De asemenea, în sarcina a doi bărbați, în vârstă de 19, respectiv 29 de ani, s-a reținut și săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe, constând în aceea că, în timp ce se aflau în interiorul sălii de jocuri, aceștia s-ar fi agresat fizic, reciproc.
Toate persoanele implicate în incident au fost conduse la sediul subunității pentru audieri. În baza probatoriului administrat, față de 11 bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, să fie prezentați magistraților cu propuneri legale.
Temperaturi deosebit de ridicate în anumite regiuni din țară