Fostul premier Victor Ponta a vorbit despre posiblitatea amânării alegerilor parlamentare, așa cum a cerut Parlamentul într-o propunere legislativă. În opinia lui Ponta, după data e 7 decembrie va veni nota de plata. De asemenea, același Ponta este de părere că alegerile parlamentare vor fi, până la urmă, organizate în data de 6 decembrie, așa cum se stipulase anterior, la inițiativa Guvernului.
Reamintim că o propunere legistalativă ar putea „împinge” alegerile parlamantare în data de 14 martie 2021.
„Până pe 7 decembrie ne e foarte bine, trebuie să facem neapărat alegeri, trebuie să dăm puterea PNL şi USR, că uite ce buni sunt ei. După 7 decembrie vine nota de plată. Dacă oamenilor le place chestia asta, ce poţi face? Eu sunt convins că vor fi alegeri. Nu contează ce decide Parlamentul, nu contează cifrele cu cazurile de Covid. A spus clar preşedintele că se fac pe 6, domnul Orban a zis clar pe 6, USR imediat a zis ce a zis PNL, se fac pe 6. Ne pregătim pentru ele. Eu de trei zile stau la Pro România, cu colegii, luăm măsuri, ne pregătim pentru parlamentare.”, a spus Victor Ponta.
Victor Ponta: „Dacă Doamne fereşte eram eu, să vedeţi câtă lumea era în piaţă să puie monta, să-l dăm jos”
„Chiar dacă în acelaşi timp, mai spun o dată ce am spus şi la locale: dacă aş fi fost prim-ministru, nu aş fi organizat alegeri. Şi aşa începe şcoala, şi aşa vine sezonul rece, şi aşa avem probleme cu sistemul sanitar. Când le rezolvăm pe astea şi când situaţia e stabilă, sub control, facem alegeri, că e bine să faci alegeri. Dacă la 1000 de cazuri pe zi ai început campania şi a doua zi după alegeri ai 2500 de cazuri pe zi, ăia 1500 sunt vina prim-ministrului care a organizat alegerile. Dacă Doamne fereşte eram eu, să vedeţi câtă lumea era în piaţă să puie monta, să-l dăm jos”, a mai declarat Ponta la România TV.
Citește și: Dominic Fritz: „În viața mea nu exclud nimic și până acum mi-a prins bine”