Demers inedit al unor proprietari de restaurante din Bruxelles, care vor să vadă cum ar putea fi servită masa dacă nu există gaz și electricitate, pentru a vedea impactul asupra clienților dar și efectele produse asupra afacerii lor. Tările din Europa caută soluții pentru a face față costurilor crescute la energie, unele companii găsind singure soluții tot mai ingenioase, potrivit digi24.ro.
Cina a fost organizată săptămâna trecută, în cadrul inițiativei „Bruxelles în întuneric”, la care au participat aproximativ 50 de invitați, fiin implicate mai multe restaurante
Chiar dacă atmosfera romantică a fost creată de lumânările de pe mese, experiența unică este un semnal pentru cazurile cu care se vor putea confruntă clienții dacă facturile la energie continuă să crească. Oaspeților restaurantului Racines din capitala Belgiei le-a fost servită masă în condiții neobișnuite. Astfel, angajații localului nu au folosit nici cuptoare, nici aragaz, nici plite pentru a prepară mâncarea, dar nici aparate de cafea. În timp ce becurile au fost stinse, clienții au servit masă la lumina lumânărilor.
Potrivit declarației lui Francesco Cury, proprietarul Racines, ideea ar putea fi interpretată drept o revenire la viața trăită în peșteră
Bucătarii au preparat mai multe feluri de mâncare care necesită pregătirea pe grătar pentru doar câteva secunde. Din meniu au făcut parte focaccia pregătită la cuptorul cu lemne, ton alb, carne de porc la grătar cu fasole, iar la desert cremă de ricotta cu dulceață de dovleac și fistic. Clienții au fost serviți în special cu antreuri reci.
Care este părerea clienților restaurantelor
„Oamenii văd creșteri de preț cu 30% până la 40% în supermarket. Iar noi, proprietarii de restaurante, cumpărăm aceeași materie primă, aceleași produse. Deci ce facem? Creștem prețurile. Dar pe deasupra vine și prețul gazului și al electricității. Ne putem face treaba fără surse de energie? Răspunsul este nu. Trebuie să ne gândim puțin mai mult, iar societatea trebuie să realizeze cât de critică este situația”, a spus Francesco Cury.
„Suntem într-un moment în care trebuie să alegem între a fi cald acasă sau a lua masa în oraș. Este complicat să găsești echilibrul în situația asta. Ne gândim la asta zilnic. Sunt obiceiuri care trebuie schimbate, pe care încercăm să le schimbăm oricum – chiar dacă nu este întotdeauna ușor”, a spus Stephane Lepla, care a participat la evenimentul de la Bruxelles, alături de iubita sa.