Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a declarat că importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licenţă, potrivit g4media.ro.
„Importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licenţă. Aşa cum am promis, protejăm producţia românească şi munca fermierilor români”, scrie ministrul Agriculturii pe Facebook.
Barbu anunţă că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a postat în transparenţă decizională un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care se stabileşte cadrul legal privind importurile de produse agricole din Ucraina sau din Republica Moldova, mai exact, se introduce un mecanism de autorizare a operatorilor economici români pentru permiterea importului a patru produse: grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi de rapiţă. Proiectul de act normativ prevede că pot fi autorizaţi pentru operaţiuni de import produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova exclusiv operatorii economici români care desfăşoară activităţi în următoarele sectoare economice: fabricarea produselor de morărit; fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă; creşterea animalelor. Produse agricole care pot face obiectul importului, în condiţiile actului normativ supus dezbaterii publice sunt grâu, porumb, seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate, seminţe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate. Accident grav provocat de un șofer drogat