Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de atenţionări Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde, treptat, jumătate din ţară, până duminică seara. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi, izolat, de intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină, potrivit stiripesurse.ro.
Un Cod galben de ploi însemnate cantitativ va fi în vigoare, în intervalul 4 octombrie, ora 23:00 – 5 octombrie, ora 15:00, în sudul Banatului, în vestul şi nordul Olteniei, în vestul şi sud-vestul Transilvaniei.
Astfel, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp. Astfel, în perioada 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 12:00, o atenţionare Cod galben de averse însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică vizează regiunea Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi sud-estul Transilvaniei. Cantităţile de apă vor ajunge la 30 l/mp şi pe arii restrânse vor depăşi 50 l/mp. Potrivit meteorologilor, un alt Cod galben de vânt va fi valabil pe parcursul zilei de vineri, între orele 10:00 – 21:00, în Banat, sudul Crişanei şi în Carpaţii Meridionali, cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h.
Potrivit prognozei emise de ANM, vremea va fi caldă vineri în București, iar maximele vor ajunge la 29 de grade Celsius, însă în weekend se răcește și vremea devine instabilă.
De sâmbătă până duminică dimineață, vremea se va menține caldă, dar va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după-amiaza și noaptea, când vor fi averse și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade. De duminică până luni dimineața, vremea se va răci și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade. Luni, cerul va avea înnorări și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade.
Patru persoane cercetate penal pentru introducerea în țară de mărfuri contrafăcute