Zeci de percheziţii la traficanți de arme din toată țara

Ancheta vizează o companie străină care ar fi vândut ilegal arme și muniții prin intermediul unui magazin online

Arma
Arma. Sursa foto: pixabay.com

Poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase efectuează, vineri dimineaţă, 316 percheziţii în toate judeţele, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), potrivit stiripesurse.ro.

Investigațiile vizează o companie străină care ar fi vândut ilegal arme și muniții în România prin intermediul unui magazin online.

„În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a unei societăţi comerciale din afara teritoriului ţării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor”, se arată într-un comunicat al IGPR.

Conform aceleiaşi surse, activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online

Ulterior, societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile prevăzute de legislaţia naţională în domeniu. Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a declarat vineri că au fost deja găsite „zeci de arme neletale” pentru care posesorii nu aveau autorizare și că armele vor fi confiscate, iar posesorii duși la audieri.

Român arestat după ce a primit un colet cu droguri din Spania