Cu nu mult timp în urmă, președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a ieșit public în fața susținătorilor săi și a dat o serie de declarații în stilul personal ce îl caracterizează. Astfel, cu toate că nimic nu e sigur în acest moment, Trump își laudă câștigul înainte de vreme, spunând că republicanii se pregătesc pentru o mare victorie și, implicit pentru o mare sărbătoare.
„Fără îndoială este cea mai târzie conferință e presă pe care am avut-o. Apreciez foarte mult și vreau să mulțumesc poporului american pentru susținerea acordată. Sunt oameni care încearcă să devalideze votul acestor oameni. Ne pregătim pentru o mare sărbătoare. Câștigam totul și dintr-o dată totul s-a anulat. Ne pregătim să sărbătorim ceva foarte frumos, așa un vot, așa un succes minunat. Am câștigat state pe care nu ne așteptam să le câtigăm. Am câștigat Florida, Texas, Ohio. Am câștigat Texasul cu peste 700.000 de voturi, nu au cum să ne mai ajungă din urmă. Am câștigat Georgia, este clar că am câștigat și Carolina de Nord, nu au cum să ne mai prindă din urmă. Cel mai important este că am câștigat Pennsylvania cu un scor foarte, foarte bun”, a spus Donald Trump.
Donald Trump amenință: „Vom merge la Curtea Supremă”
Cu toate că pare să-și cânte deja victoria, o oarecare îngrijorare poate fi zărită pe chipul lui Trump, acesta acuzându-l pe Joe Biden de fraudă. Reamintim că președintele american a lansat aceeași acuzație și pe Twitter, cu puțin timp înaintea conferinței de presă, iar rețeaua de socializare a decis cenzurarea tweet-ului prezidențial.
„Cel mai important, câștigăm Pennsylvania. Avem un avans de peste 600.000 de voturi în Pennsylvania, nu se mai poate întâmpla nimic în acest stat. Câștigăm Michigan, am spus „Wow” când am văzut rezultatele. Câștigăm Wisconsin. Nici nu avem nevoie de toate aceste voturi”, a continuat Trump.
„Vom merge la Curtea Supremă. Vrem ca votul să se oprească, nu vreau să mai găsească voturi la 4 dimineața și să le numere. E un moment trist pentru mine. Eu zic ca am câștigat alegerile”, a mai spus Donald Trump.
Citește și: Trump vs. Biden. Cum stă situația în acest moment?