12 angajați ai unei clinici din Bucureșți care susțineau că sunt medici au fost reținuți. Ei au înșelat mai mulți bătrâni cărora le-au vândut aparate medicale la suprapreț pentru a se trata, deși nu aveau nevoie de ele, potrivit digi24.ro.
Falșii medici aduceau echipamente medicale, saltele, inele cu laser, aparate care îmbunătățesc respirația prezentate drept aparate minune care îmbunătățesc viața persoanelor în vârstă.
Potrivit probatoriului administrat până în prezent, persoanele vătămate erau induse în eroare de către reprezentanții societății comerciale, privind starea lor precară de sănătate, fiind determinate să achiziționeze aparatură nereglementată, din domeniul medical, la prețuri supraevaluate, a transmis Poliția Capitalei
.”În cursul acestei zile, 3 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bucureșți – Secția 20 au pus în aplicare 7 mandate de percheziție la sediul unei societăți comerciale, din Sectorul 6, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și complicitate la înșelăciune, în formă continuată”, a transmis Poliția Capitalei.
Cel puțin nouă persoane au fost păcălite de falșii medici
Victimele erau bătrâni găsiți în piețe, parcuri, dar și în mediul online. Unii, chiar dacă nu aveau probleme de sănătate grave, au primit recomandarea să folosească aparate-minune nereglementate, care să le îmbunătățească respirația. aparatele medicale fiind vândute la suprapreț. Astfel, dacă un laser de corp costă între 500 și 1.000 de lei, ei le vindeau chiar și cu 40.000 de lei.
Polițiștii au descins joi la sediul clinicii din Sectorul 6 al Capitalei, 15 persoane fiind duse la audieri. Dintre acestea, 12 au fost reținute și urmează să fie duse vineri la instanță, cu propunere de arestare, prejudiciul în cauză fiind de peste 150.000 de lei.
Vaccin împotriva cancerului, dezvoltat de oameni de știință din Japonia